Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania: Zeci de zboruri au fost anulate şi mai multe curse de tren au avut întârzieri în urma furtunilor

avioane anulate

Numeroase zboruri au fost anulate şi mai multe curse de tren au avut întârzieri în urma furtunilor care s-au abătut în week-end asupra centrului şi sudului Germaniei, informează luni DPA, potrivit Agerpres.

Circa 41 de zboruri au fost anulate pe aeroportul internaţionalul din Frankfurt până duminică seara şi alte opt zboruri au fost deviate, a declarat luni un purtător de cuvânt al operatorului aeroportului Fraport. 

De asemenea, din cauza avarierii cablurilor electrice, peste 400 de persoane au rămas blocate mai multe ore într-un tren inter-city, la Roth, în Bavaria, pompierii şi echipele de salvare fiind nevoiţi să intervină până la miezul nopţii pentru a scoate pasagerii din tren. 

Avarierea cablurilor electrice şi copacii căzuţi pe şine au continuat să perturbe circulaţia feroviară în landul Hessa şi luni.

Citește și: Spania dezminte existenţa unui acord cu Italia pentru primirea migranţilor de pe Open Arms

Serviciile de tren dintre Frankfurt şi Mannheim au fost suspendate, în condiţiile în care reparaţiile la un macaz, lovit de fulger, în apropiere de Waldorf, în sudul landului Hessa, sunt aşteptate să perturbe circulaţia până luni după-amiaza. 

Furtunile au provocat pagube şi caselor şi maşinilor din regiune - acoperişul primăriei din Moerfelden-Walldorf (sudul landului Hessa) fiind avariat. 

De asemenea, două persoane au fost rănite uşor la Mainz în urma căderii unui copac.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.