Aproape trei sferturi dintre germani doresc ca Angela Merkel să rămână cancelar federal până la sfârşitul mandatului său, în 2021, potrivit unui sondaj de opinie realizat de postul public de radio ZDF, informează joi dpa, conform agerpres.ro.
Cancelarul federal se bucură de popularitate în special printre membrii Uniunii Creştin-Democrate pe care o conduce, 88% dintre aceştia declarând că s-ar bucura să o vadă încheindu-şi cel de-al patrulea mandat, în timp ce, în mod surprinzător, 85% dintre susţinătorii Verzilor, în opoziţie, au acelaşi punct de vedere.
Potrivit sondajului realizat de ZDF, sprijinul pentru ampla coaliţie a Angelei Merkel, care include Partidul Social-Democrat ca cel mai recent membru, a crescut la 62% dintre persoane care susţin că aceasta face treabă bună, de la 50% în august.
Un sondaj separat realizat de postul public rival ARD vine cu rezultate radical diferite, potrivit cărora 67% dintre germani sunt nemulţumiţi de performanţele coaliţiei de guvernare.
Cu toate acestea, 61% dintre respondenţii la sondajul ARD consideră că actuala coaliţie ar trebui să-şi ducă până la sfârşit mandatul.
Barometrul Politic al ZDF cifrează sprijinul acordat CDU, alături de partidul Uniunea Creştin-Socială din Bavaria, la 28%, fiind urmat de Verzi, cu 24%. Social-Democraţii se bucură de sprijinul a 15% dintre respondenţi, partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) de 13%, cel al extremei stângi Die Linke - de 7%, iar Partidul Liberal Democrat (FDP) - de 6%.
În ceea ce o priveşte pe succesoarea Angelei Merkel la conducerea CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, aceasta stă foarte prost în sondaje. Potrivit sondajului ZDF, 71% pun la îndoială abilitatea ei de a conduce partidul, iar în sondajul ARD, 66% şi-au exprimat nemulţumirea faţă de performanţele ei.
Germanii vor ca Angela Merkel să-şi ducă la bun sfârşit mandatul de cancelar federal (sondaje)
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

112
Schimbări în turism: țara din Europa devenită refugiu pentru vacanțe sigure, după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu
112

262
Blocaj exploziv la Varșovia: planul european SAFE pentru armata Poloniei, amenințat de veto-ul președintelui Karol Nawrocki
262

22
'Consulatul rus din orașul iranian Isfahan a fost avariat în urma atacurilor' - Maria Zaharova
22

712
Declarație surprinzătoare la Washington: șeful Statului Major american, își exprimă respectul pentru combatanții iranieni
712

616
25.000 de euro șoferilor care renunță la permisul de conducere pentru 5 ani. Ai accepta această ofertă?
616

486
'Ai grijă de tine, ca nu cumva să fii eliminat': amenințare dură a Iranului la adresa lui Donald Trump
486

936
Alertă la Washington: senatori democrați semnalează un risc iminent de desfășurare militară americană în Iran
936

21
Coreea de Nord a anunţat miercuri că susține alegerea noului lider suprem Mojtaba Khamenei de către poporul iranian
21

152
Macron convoacă summitul G7: prețurile la energie, prioritatea zero pe agenda liderilor mondiali
152

171
Ce acuzații î se aduc persoanei care a tras focuri de armă la locuința Rihannei
171

903
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele armate ucrainene au reușit să recupereze aproape tot teritoriul pe care armata rusă îl cucerise în regiunea Dnipropetrovsk
903

175
Armata israeliană lansează noi atacuri asupra infrastructurii Hezbollah din Beirut
175

440
Marii jucători din Europa sunt loviți în plin de criza generată de războiul din Orient: Se confruntau cu probleme și până acum, dar situația devine critică
440

















Comentează