DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gest extrem al ministrului Transporturilor după o vizită incognito: Răzvan Cuc A RUPT contractul pentru centura ocolitoare a Tecuciului

razvan cuc

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a rupt contractul cu asocierea de firme care ar fi trebuit să finalizeze centura ocolitoare a orașului Tecuci, după ce, duminică, la vizita în șantier, ministrul a găsit zone în care nu s-a lucrat, deși șoseaua avea termen de finalizare 12 luni.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, pe șantierul centurii ocolitoare a orașului Tecuci, că lucrările trenează de 5 ani și nu va mai tolera acest lucru.

Astfel, ministrul a rupt contractul cu asocierea de trei firme din Italia care ar fi trebuit să finalizeze șoseaua.

  • „În 2017 i-am spus antreprenorului că dacă nu se mobilizează și nu începe să lucreze vom lua măsurile care se impun. Din păcate, din punctul de vedere al stadiului fizic, s-a avansat foarte puțin la un obiectiv care trenează de vreo 5 ani de zile, un obiectiv care se putea implementa așa cum spune termenul contractual, în 12 luni. Vorbim de o variantă de ocolire care are 7 kilometri, mai exact 6,94 kilometri. Se putea face. Sunt zone care sunt neatacate din punctul de vedere al implementării”, a spus Răzvan Cuc.

Ministrul i-a cerut directorului CNAIR, Narcis Neaga, să elibereze certificat negativ și să scoată „imediat” la licitație lucrările pentru centura ocolitoare a Tecuciului.

  • „M-am săturat de antreprenori neserioși, m-am săturat de antreprenori care vin în România, câștigă o licitație, apoi caută subcontractori să lucreze pentru ei și, așa cum am spus, dacă vii în România și nu îți faci treaba, reziliem contractul. Eu am contractul cu graficul de implementare (...), domnule director Neaga îl aveți, îl reziliați și certificați negativ.
  • Evaluați de urgență ce mai este de executat și vă rog să scoateți imediat la licitație acest obiectiv pentru că oamenii din Tecuci merită acest lucru, la cât au așteptat. Finanțare este, dar e nevoie și de constructori serioși care să vină și să muncească, nu doar care vin, își iau contractele și apoi caută tot felul de clauze (...)
  • Din punctul meu nu mai au nicio scuză, am încheiat relația contractuală dintre Compania Națională de Autostrăzi și această firmă neserioasă”, a mai spus Răzvan Cuc.

Întrebat în cât timp va exista un nou contract pentru lucrările de pe centura ocolitoare a orașului, ministrul a răspuns că speră ca până la sfârșitul lunii septembrie – octombrie să existe un nou contract pentru acest obiectiv.

Lucrările la centura ocolitoare a Tecuciului ar fi trebuit să fie finalizate la sfârșitul anului 2016. Valoarea contractului se ridică la 51,5 milioane de lei, fără TVA.

Reprezentantul asocierii de firme care lucrează pe centura ocolitoare a orașului Tecuci a declarat presei că nu s-a avansat cu acest obiectiv din cauza unor probleme tehnice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.