Gest extrem de controversat al Papei Francisc: semnal de apropiere față de Rusia

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 02-05-2023

Actualizat: 02-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: ANSA

Papa Francisc a efectuat o vizită în Ungaria, iar în timpul acestei vizite s-a întâlnit atât cu reprezentanții Bisericii Catolice, dar și cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe.

Întâlnirea dintre Papa Francisc și Episcopul Illarion, liderul Bisericii Ortodoxe ruse din Ungaria a generat controverse majore.

Illarion se află sub sancțiuni ucrainene pentru că ar susține genocidul rusesc asupra populației ucrainene.

Imediat după întâlnirea cu Illarion, Papa Francisc s-a întâlnit cu refugiații ucraineni, cărora le-a oferit îndrumare spirituală.

Gestul Papei de a se vedea și cu reprezentantul bisericii ruse din Ungaria a fost foarte criticat pe mediile de socializare și a fost văzut ca unul de cauționare a crimelor la care ar fi părtașă Biserica Ortodoxă Rusă.

content-image

Vaticanul este implicat în Ucraina

Vaticanul este implicat într-o misiune de pace, care are ca scop încheierea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, a declarat, duminică, Papa Francisc, potrivit Reuters, citat de news.ro.

“Sunt dispus să fac tot ce trebuie făcut. O misiune este în curs acum, dar încă nu este publică. Când va fi cazul, o voi dezvălui”, a spus Suveranul Pontif în avionul care l-a transportat din Ungaria către Vatican. “Cred că pacea se face întotdeauna prin deschiderea canalelor. Nu poţi ajunge niciodată la pace prin închidere... Nu este uşor”, a adăugat el.

Papa a adăugat că a vorbit despre situaţia din Ucraina cu premierul ungar Viktor Orban şi cu mitropolitul Hilarion, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse din Budapesta. "În aceste întâlniri nu am vorbit doar despre Scufiţa Roşie. Am vorbit despre toate aceste lucruri. Toată lumea este interesată de drumul către pace", a spus Papa Francisc.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri