Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gest nebunesc - Un băieţel de 10 ani a fost ucis prin sufocare de mama sa, care apoi a încercat să se sinucidă

masina politie

O femeie din localitatea Bozânta Mica, comuna Recea, şi-a ucis prin sufocare copilul în vârstă de 10 ani, au precizat vineri, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei.

Potrivit surselor menţionate, fratele în vârstă de cinci ani al victimei ar fi alertat poliţia, spunând că mama sa vrea să-i omoare fratele. Un echipaj de poliţie şi unul medical au ajuns la locul evenimentului, însă copilul în vârstă de 10 ani n-a mai putut fi salvat.

După uciderea copilului, mama ar fi încercat să se sinucidă, însă a fost salvată de echipajul medical şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare pentru îngrijiri medicale, au mai menţionat sursele respective.

Citește și: Klaus Iohannis: ‘Începând din 1 iunie se redeschid terasele, se va putea merge la plajă și se pot organiza spectacole în aer liber’

În cel mai scurt timp s-a constituit o echipă complexă de cercetare, condusă de un procuror, şi s-a efectuat cercetarea la faţa locului, a informat cu privire la acest caz purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş. "Corpul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare, în vederea efectuării necropsiei", a mai precizat Florina Meteş.

Cazul a fost preluat de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.