Un bărbat şi-a dat foc vineri după-amiaza în piaţa Sf. Vaclav din Praga, locul unde în urmă cu 50 de ani studentul Jan Palach s-a autoincendiat pentru a protesta împotriva invaziei sovietice, au anunţat poliţia şi serviciile de salvare citate de AFP, potrivit Agerpres.
"Potrivit primelor informaţii, în jurul orei 15.00 (14.00 GMT) bărbatul s-a stropit cu un material inflamabil şi şi-a dat foc", a transmis poliţia pe Twitter. Flăcările au fost stinse de trecători, a mai menţionat poliţia.
Bărbatul în vârstă de 54 de ani, care a suferit arsuri pe circa 30% din suprafaţa corpului, în special la cap şi mâini, se află în prezent în comă indusă la un spital din Praga. Identitatea şi motivele gestului său nu au fost deocamdată precizate.
La 16 ianuarie, Republica Cehă a marcat 50 de ani de la autoincendierea studentului la filozofie Jan Palach, în vârstă de 20 de ani, în semn de protest împotriva invaziei sovietice care înăbuşise, în august 1968, mişcarea reformatoare "Primăvara de la Praga". Jan Palach a murit la spital trei zile mai târziu, iar la funeraliile care au fost organizate la 25 ianuarie 1969 au venit mii de cetăţeni de toate vârstele, marşul funerar transformându-se într-o manifestaţie publică împotriva forţelor Pactului de la Varşovia.
Gest șocant la Praga - Un bărbat şi-a dat foc la 50 de ani după gestul de protest al studentului Jan Palach
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

179
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
179

1.568
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
1.568

705
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
705

1.046
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.046

1.737
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
1.737

3.232
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.232

38
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
38

2.224
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
2.224

1.292
Poate sau nu Trump să retragă Statele Unite din NATO?
1.292

50
Un bărbat a fost arestat în Massachusetts pentru ameninţări cu moartea la adresa lui Donald Trump
50

1.874
Donald Trump răspunde la întrebarea care este în mințile tuturor: Când se încheie războiul din Orientul Mijlociu?
1.874

4.826
Țara care poate deveni peste noapte o putere nucleară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
4.826

1.674
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
1.674
















Comentează