Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă şi-a anunţat în mod oficial, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate joi, candidatura pentru un nou mandat la preşedinţa Organizaţiei judeţene a PNL Arad. Până la această dată, şi-a mai anunţat candidatura la această funcţie şi Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu.
La organizaţia municipală, alegerile vor avea loc în data de 7 aprilie, iar la organizaţia judeţeană în 27 aprilie, candidaturile putând fi depuse până cu şapte zile înainte de zilele propuse pentru alegeri. Gheorghe Falcă a precizat că sloganul său în campania pentru alegerile interne ale PNL Arad va fi 'Continuăm în echipă proiectele Aradului!'.
'Împreună cu echipa care a câştigat administrativ în 2016, am ales să continuăm proiectele pe care le-am supus cetăţenilor. Suntem partidul care a produs schimbările mari în municipiul Arad şi suntem convinşi că doar în echipă putem să continuăm proiectele Aradului', a declarat Falcă. În ceea ce îl priveşte pe contracandidatul lui Falcă, Călin Abrudan, care şi-a început deja campania în cadrul partidului, preşedintele CJ Arad şi prim- vicepreşedinte al PNL Arad, Iustin Cionca, a spus că acesta este un foarte bun primar, fiind iubit de ineuani, dar este lipsit de experienţă din punct de vedere politic.
'Mi-aş dori ca PNL Arad să reuşească să convingă toţi membrii să facă parte dintr-o echipă puternică, chiar dacă astăzi mai sunt unele supărări personale, care mai pot fi văzute prin presă. Cred că avem puterea să ne rezolvăm problemele în interiorul partidului. Trebuie să fim ca o familie. Ca primar, Abrudan este foarte bun şi iubit de ineuani, dar ca şi om politic a greşit, nu are experienţă, nu este normal să îţi ataci colegii în acest mod. În partid ar trebui să fim ca şi în familie. Obiectivul nostru politic este câştigarea alegerilor în 2020', a afirmat Iustin Cionca, anunţă Agerpres.
La conferinţa de presă de joi a lui Gheorghe Falcă au mai fost prezenţi şi cei doi vicepreşedinţi ai CJ Arad, Claudia Boghicevici şi Sergiu Bîlcea, apoi viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, precum şi preşedintele organizaţiei municipale a PNL Arad, Geanina Pistru.
Comentează