Gheţarii din Elveţia, care au fost grav afectaţi de schimbările climatice, au beneficiat de ninsori abundente în această iarnă, marcând o îmbunătăţire a situaţiei lor în raport cu anii precedenţi, a anunţat directorul reţelei care se ocupă cu măsurătorile glaciologice în această ţară, informează AFP, citat de Agerpres.
"La data solstiţiului de vară, starea gheţarilor elveţieni este mai bună decât a fost în aceşti ultimi ani", a declarat Matthias Huss, directorul reţelei de măsurători glaciologice elveţiene (Glamos), într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.
"Va fi oare acest lucru suficient pentru ca gheţarii să progreseze? Probabil că nu! Însă pierderile vor fi limitate", a adăugat el, subliniind totuşi că o vară răcoroasă ar putea fi, de asemenea, benefică pentru gheţari.
La începutul lunii iunie, Matthias Huss declarase pe reţeaua de socializare X că vremea din acest an a fost "o binecuvântare" pentru gheţarii elveţieni.
Glamos a raportat un strat de zăpadă semnificativ mai mare decât nivelul mediu măsurat pe gheţarii din toate regiunile Elveţiei, "cu grosimi medii ale zăpezii de 3 până la 6 metri", potrivit unui raport publicat la sfârşitul lunii mai.
Conform măsurătorilor realizate de Glamos pe 14 gheţari elveţieni, extrapolate apoi la toţi cei 1.400 de gheţari din această ţară alpină, la sfârşitul lunii aprilie exista cu circa 31% mai multă zăpadă decât media înregistrată în intervalul 2010 - 2020.
Gheţarii elveţieni s-au topit în anii 2022 şi 2023 la fel de mult cum s-au topit între 1960 şi 1990, sub efectul condiţiilor meteorologice extreme, ce au fost exacerbate de dereglările climatice. După topirea record de 6% din 2022, ei s-au topit cu 4% în 2023.
Comentează