Ministerul Educației a anunțat joi lansarea în dezbatere a Ghidului pentru apelul de proiecte care vizează construcția de campusuri școlare rurale, care beneficiază de finanțare prin PNRR de aproape 30 de milioane de euro.
Potrivit Ministerului Educației, se acordă granturi pentru construirea a minimum trei campusuri școlare moderne, contribuind astfel la dezvoltarea bazei materiale educaționale, precum și a serviciilor aferente, conform mediafax.
„Prin acest apel de proiecte vizăm construcția și dotarea următoarelor: spații pentru activități de tip afterschool; săli și terenuri de sport; spații pentru ateliere de practică; laboratoare; spații pentru desfășurarea activităților nonformale; bucătării; spații de cazare pentru elevi etc”, a transmis ministerul.
Alocarea financiară totală a apelului de proiecte este de 29,97 milioane de euro, valoare eligibilă PNRR, fără TVA.
Observațiile și recomandările referitoare la ghidul publicat sunt așteptate până în data de 12 octombrie 2023.
Comentează