Gianluigi Buffon a disputat al 100-lea său meci în Liga Campionilor

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 04-05-2017

Actualizat: 04-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Gianluigi Buffon, portarul și căpitanul echipei italiene de fotbal Juventus Torino, a disputat miercuri seara al 100-lea său meci în Liga Campionilor, fiind unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în victoria înregistrată în deplasare, cu scorul de 2-0, în fața formației AS Monaco, în prima manșă a semifinalelor celei mai importante competiții continentale intercluburi, relatează agerpres.

În vârstă de 39 ani, Buffon apără de 16 sezoane poarta "Bătrânei Doamne", iar clubul său a postat înaintea meciului din Principat o înregistrare video cu unele dintre cele mai importante momente din cariera sa în Champions League.

Goalkeeper-ul italian s-a dovedit decisiv pentru Juve și în meciul de miercuri, având câteva intervenții foarte bune în fața atacanților monegasci, grație cărora a reușit să păstreze intactă poarta torinezilor.

"Sunt foarte mulțumit de evoluția lui Buffon. El s-a dovedit decisiv în momentele importante, așa cum fac de obicei marii jucători. 'Gigi' rămâne numărul unu mondial", a declarat antrenorul lui Juventus, Massimilliano Allegri, la finalul meciului cu AS Monaco.

Campion mondial cu selecționata Italiei în 2006, Gianluigi Buffon speră să-și treacă anul acesta în palmares și primul său trofeu în Liga Campionilor, după două finale pierdute, în fața lui AC Milan (2003) și FC Barcelona (2015).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri