Gică Hagi a răbufnit: 'L-aţi cerut iar pe Eric, mai avem şi alţi jucători'

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 12-08-2019

Actualizat: 13-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.gsp.ro

Viitorul se află la al doilea meci în care este egalată pe final. Gică Hagi a avut o reacție neașteptată față de Eric, cel care a egalat recordul lui Wesley, de goluri marcate de un străin în Liga 1, potrivit digisport.ro.

"Ăsta e fotbalul, eu rămân cu ce am marcat. Restul, ce trebuie să facem, mai avem de învăţat. Nu mă interesează de Eric, eu sunt mulţumit de egal.

Citește și: Gabriela Firea anunță! Cine este câștigătorul licitației pentru cele 130 de autobuze noi, de tip hibrid

L-aţi cerut iar pe Eric, mai avem şi alţi jucători", a spus Hagi, la finalul meciului, făcând referire la faptul că brazilianul ar fi trebuit să se prezinte la flash-interviu. În locul lui, Viitorul l-a trimis pe Vlad Achim.

Gică Hagi: ”Nu răspund la nicio întrebare negativă”

Hagi nu a fost mulțumit de rezultatul partidei și a răbufnit la adresa reporterilor, dar și a arbitrilor. "Nu răspund la nicio întrebare negativă. Vedeţi lucrurile care trebuie, vedeţi cum Viitorul trebuia să câştige meciul, că a avut 1000 de ocazii şi câte şi mai câte.

Citește și: Dezvăluiri incendiare! Cine era invitatul lui Gheorghe Dincă la petrecerile cu lăutari din curtea sa

Parcă jucam cu Barcelona, aşa eram arbitraţi. Eu vă întreb un singur lucru: merita Viitorul să câştige în seara asta?", a mai spus Hagi.

După primele cinci etape, Viitorul este pe locul 2 în Liga 1, la două puncte de liderul CFR. Dobrogenii au înregistrat trei victorii și două egaluri. Podiumul surpriză este completat de Poli Iași.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri