Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gică Hagi i-a scos din lotul pentru meciul cu Sepsi pe Ianis, Drăguş, Băluţă sau Ţîru

www.gsp.ro
Gică Hagi

Antrenorul Viitorului, Gheorghe Hagi, spune că va aborda meciul de sâmbătă cu Sepsi cu jucători proaspeţi din punct de vedere fizic şi mental şi că din lot nu vor face parte mai mulţi fotbalişti printre care Ianis, Drăguş, Băluţă sau Ţîru.

Hagi a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că a decis să odihnească mai mulţi fotbalişti pentru meciul cu Sepsi şi va aborda partida cu jucătorii folosiţi în partida tur din play-off cu trupa din Sfântu Gheorghe şi în meciul cu Astra.

“Vom aborda meciul cu Sepsi cu jucători care sunt proaspeţi fizic şi mental, jucători în care eu cred şi care au demonstrat că merită să am toată încrederea în ei. Întotdeauna când au jucat au făcut-o foarte bine, chiar în play-off, deci în meciuri importante, cum a fost cel de Cupă, au jucat foarte bine, în meciurile de play-off cu Sepsi şi cu Astra au făcut-o foarte bine. La fel cred că vom face şi mâine”, a spus Hagi.

El a afirmat că doreşte să câştige cele trei puncte la meciul de sâmbătă în încercarea de a juca în cupele europene, informează news.ro.

“Este un meci foarte bun, în care trebuie să câştigăm. Spiritul nostru este să luăm cele trei puncte, să jucăm la victorie, să ne facem jocul nostru, lucru care ne menţine în lupta noastră pentru a încerca să intrăm încă o dată în Europa. Să jucăm în Europa în ghilimele, că jucăm tururi de calificări. Aşa că să zicem să participăm în Europa, aşa e cel mai bine spus”, a precizat antrenorul Viitorului.

Hagi a mai spus că de la meciul cu Sepsi va lipsi şi Măţan, care este accidentat, fiind puţin probabil ca mijlocaşul să mai evolueze până la finalul acestui sezon. Tehnicianul constănţean a mai spus că Sepsi este formaţia care a făcut cel mai mare progres din sezonul trecut şi până acum pentru că a reuşit să se califice în play-off şi a lăudat munca depusă de Eugen Neagoe. “Neagoe a făcut o muncă foarte bună, a avut un grup puternic cu care a intrat în play-off. Sepsi este o echipă greu de bătut, e bine organizată, stă bine în teren, are jucatori rapizi şi tehnici care dacă greşeşti pot să te pedepsescă”, a explicat Hagi.

Antrenorul Viitorului crede că este greu ca un antrenor să schimbe la o echipă prea multe lucruri în două sau trei zile şi că este mai interesat de prestaţia elevilor săi.

Meciul dintre Viitorul şi Sepsi se va desfăşura sâmbătă, de la ora 21.00, pe stadionul din Ovidiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.