Giganții de pe piața gazelor se rup în procese: Bulgargaz cere 400 de milioane de euro de la Gazprom

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-07-2024

Actualizat: 10-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: arcpublishing.com

Compania bulgară de distribuţie a gazelor Bulgargaz a anunţat marţi că a demarat o procedură de arbitraj împotriva grupului rus Gazprom şi solicită acordarea unor despăgubiri în valoare de 400 de milioane de euro pentru pagubele suferite ca urmare a deciziei unilaterale a grupului rus de a suspenda livrările de gaze naturale în anul 2022, transmite Reuters.

Firma deţinută de statul bulgar a precizat că procedura de arbitraj a fost demarată luni, la Curtea Internaţională de Arbitraj a Camerei de Comerţ Internaţionale de la Paris, în condiţiile în care firma rusească nu a dorit să răspundă la invitaţia sa de a ajunge la o înţelegere.

"După ce partea rusă nu a luat măsuri pentru a soluţiona disputa în afara tribunalului, Bulgargaz a luat măsurile necesare pentru a proteja interesele companiei", a informat compania într-un comunicat de presă.

Anul trecut, Gazprom a suspendat contractul pe termen lung convenit cu Bulgargaz, care acoperea 90% din cantităţile de gaze naturale livrate clienţilor de Bulgargaz. Aceasta după ce, la finele lunii aprilie 2022, Gazprom a încetat să mai furnizeze gaze naturale către Bulgargaz.

Bulgaria, ţară membră a Uniunii Europene şi NATO, s-a alăturat sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei din cauza invadării Ucrainei în 2022.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri