Comisia Europeană a atenţionat companiile Facebook, Microsoft, Twitter şi YouTube că nu acţionează suficient pentru a lupta împotriva discursurilor de instigare la ură, deşi au semnat în luna mai un 'cod de bună conduită', transmite AFP, conform agerpres.
'Ultimele săptămâni şi luni au arătat că aceste companii de reţele sociale trebuie să fie la înălţimea importantului lor rol', a declarat comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, prezentând primul bilanţ, considerat insuficient, al angajamentelor asumate de respectivele companii faţă de executivul comunitar.
Citeşte şi: Ratko Mladic, 'Măcelarul din Balcani', acuzat de GENOCID şi EPURARE ETNICĂ
Deşi 'evoluează în direcţia bună', aceste companii 'trebuie să facă mai mult', a subliniat comisarul european, invitându-le 'să-şi asume partea de responsabilitate privind fenomene precum radicalizarea, discursurile de instigare la ură şi ştirile false'.
Facebook, Microsoft, Twitter şi YouTube au semnat la sfârşitul lunii mai un 'cod de bună conduită' prin care se angajează să aplice 'proceduri clare pentru a examina' semnalările legate de 'discursuri de instigare la ură' pe platformele lor.
'Majoritatea semnalărilor valide' prin care se cere ştergerea unor astfel de conţinuturi trebuie examinate 'în mai puţin de 24 de ore', iar conţinuturile şterse dacă este cazul, mai prevede codul de conduită.
Citeşte şi: Un colonel al armatei ruse a fost omorât în Alep - FOTO
Un prim bilanţ al acestor angajamente, prezentat marţi de Comisia Europeană, a fost realizat pe baza analizei efectuate de 12 ONG-uri din nouă ţări ale Uniunii Europene, asupra unui număr de 600 de semnalări pe o perioadă de şase săptămâni.
Conform acestui bilanţ, 28% dintre notificări au dus la eliminarea conţinutului semnalat, 40% din răspunsuri au venit în 24 de ore, iar 43% după 48 de ore. Facebook a şters conţinutul respectiv în 28% din cazuri, Twitter în 19% din cazuri, iar YouTube în 48% din cazuri, indică aceeaşi statistică.
Comentează