DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Giganții Visa și Mastercard s-au retras din Rusia: cardurile nu vor mai funcționa nici în afara țării

Agerpres
visa mastercard

Giganţii Mastercard şi Visa au anunţat că îşi suspendă operaţiunile în Rusia în semn de protest faţă de invazia Ucrainei, transmite BBC.

Mastercard a transmis, sâmbătă, că băncile ruseşti nu vor mai fi susţinute de reţeaua sa şi că orice card emis de companie în afara ţării nu va funcţiona la comercianţii sau bancomatele ruseşti, informează News.ro.

Decizia a fost luată, dată fiind natura ”fără precedent a conflictului actual şi din cauza incertitudinii mediului economic”. 

Între timp, Visa transmis că va lucra pentru a opri toate tranzacţiile din ţară în zilele următoare, iar cardurile Visa emise de instituţii financiare din afara Rusiei vor înceta să funcţioneze şi pe teritoriul ţării. 

Potrivit directorului general al companiei, Al Kelly, Visa a fost ”obligată să acţioneze în urma invaziei neprovocate a Ucrainei de către Rusia şi a evenimentelor inacceptabile la care am fost martori”. 

”Regretăm impactul pe care îl va avea acest lucru asupra stimaţilor noştri colegi şi asupra clienţilor, partenerilor, comercianţilor şi deţinătorilor de carduri pe care îi deservim în Rusia. Acest război şi ameninţarea continuă la adresa păcii şi stabilităţii cer să răspundem în conformitate cu valorile noastre”, a conchis el.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.