Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gigantul care a măturat pe jos cu Apple și Samsung: Vânzările au crescut cu 564%

gadget.ro
apple samsung

Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone rivali, transmite Bloomberg.

Potrivit unui comunicat de presă publicat marţi, Huawei a realizat în primul trimestru al acestui an un profit net de 19,6 miliarde yuani (2,7 miliarde dolari), în creştere cu 564% în ritm anual. De asemenea, vânzările Huawei au crescut cu 37%, până la 178,5 miliarde yuani. Compania nu a oferit cifre detaliate cu privire la vânzările realizate de diferitele sale divizii, conform Agerpres.

Această creştere spectaculoasă a profitului net este o dovadă a revenirii Huawei, în pofida sancţiunilor americane. Livrările de smartphone ale Huawei au crescut cu 70% în primul trimestru, potrivit firmei de cercetare de piaţă Counterpoint, după ce anul trecut Huawei a surprins piaţa prin lansarea unui nou telefon 5G echipat cu un proces avansat Made in China, în pofida sancţiunilor americane.

În contrast, livrările de telefoane iPhone în China au scăzut cu 19% în primul trimestru, estimează analiştii de la Counterpoint

Luna aceasta, Huawei a dezvăluit noua serie de telefoane Pura 70 echipate cu un procesor îmbunătăţit, ceea ce demonstrează capacitatea sa de a menţine producţia de semiconductori avansaţi şi de a creşte presiunea asupra Apple pe piaţa chineză. Analiştii de la Jefferies susţin că telefoanele din seria Pura 70 au ajuns în situaţie de sold out la doar două zile de la lansare.

În paralel, Huawei face progrese în domeniul cipurilor AI (inteligenţă artificială) cu Ascend GPU. Recent, directorul general de la Nvidia Corp., Jensen Huang a descris compania chineză drept un concurent formidabil.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.