Gigi Becali a luat foc după ce FCSB a pierdut cu Bologna - Să nu mai fim sclavi

Autor: Anca Flondor

Publicat: 23-10-2025 22:25

Article thumbnail

Sursă foto: Captură YT

Gigi Becali a intervenit imediat după meciul pierdut de echipa sa. Patronul campioanei a spus că își dorește ca jucătorii săi să nu mai fie atât de “sclavi”. Apoi, așa cum ne-a obișnuit deja, a făcut praf mai mulți fotbaliști.

FCSB are două înfrângeri în grupa Europa League, după ce a fost învinsă și de Young Boys Berna.

“Știi ce îmi doresc la echipă, nu pentru bani. Mă rog la Dumnezeu, să nu mai fim așa de sclavi. Să ne batjocorească în halul ăsta, să nu îți mai dea 2-0 în minutul 15. Ce îmi doresc. Cât de cât, bă, măcar acasă să îi pot bate și eu, la mine. Să nu mai fiu ciuca bătăilor în cupele europene“, a declarat Becali, potrivit digisport.ro.

Becali a luat la țintă unii jucători

“Din perspectiva mea, ce să zic, dacă la nivelul ăsta faci o greșeală… meciul l-a pierdut Șut. Se duce totul de râpă, așa a și fost. Nu mi s-a părut mie Bologna o echipă extraordinară.

Am greșit și eu, l-am băgat pe Thiam. L-am băgat pe George (n.r: Tavi Popescu). Ce să fac cu George Popescu? L-am luat și pe Politic, mare fotbalist, m-a costat două milioane. Aștept să facă ceva, să facă o fază măcar.

Meciul ăsta l-a pierdut Șut. În minutul 9 dacă le dai un cadou… Sunt unii jucători cărora le-a intrat în cap că sunt vedete. După ce că luăm gol din cauza ta (n.r: a lui Adrian Şut), te mai dai șef la echipa asta. De unde știi tu să bați lovitură?”, a spus Gigi Becali pentru digisport.ro.

FCSB a fost învinsă de Bologna, scor 2-1

Bologna FC a învins joi, în deplasare, scor 2-1, pe FCSB, în a treia etapă din Liga Europa.

Bucureştenii au început timoraţi partida şi, în minutul 9, Şut a pierdut mingea uşor, Dallinga a centrat în faţa porţii, iar Jens Odgaard a deschis scorul. După numai trei minute, Lykogiannis a centrat în careu, Lixandru a reluat cu capul spre propria poartă şi Târnovanu a respins in extremis, însă mingea a ajuns la Thijs Dallinga care a înscris la colţul lung. În minutul 22 Heggem a ratat şansa să mărească avantajul oaspeţilor, iar în minutul 33 Orsolini a înscris, după o piruetă în careu, dar golul a fost anulat din cauza unei poziţii de ofsaid.

Elevii lui Charalambous au avut prima ocazie în minutul 37, când Skorupski a scos lovitura de cap a lui Ngezana, intervenind imediat şi la şutul lui Şut. Bucureştenii par că îşi revin, şi Thiam reia puţin peste poartă, în minutul 39, pentru ca în minutul 41 Skorupski să respingă cu piciorul la şutul lui Thiam.

Târnovanu a scos şutul lui Odgaard, în minutul 68, apoi şutul lui Dallinga din minutul 72. Tot Târnovanu a apărat excepţional în minutul 81, la şutul lui Odgaard. A venit bara lui Orsolini, din minutul 83, însă până la final nu s-a mai înscris şi FCSB a pierdut cu 1-2.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri