Gigi Becali a făcut un anunţ sincer. Omul de afaceri a dezvăluit că nu mai bagă bani în fotbal din buzunarul propriu şi că acum, după performanţele din Europa, produce bani din sportul în care a investit, scrie Mediafax.
Asta chiar dacă în acest sezon FCSB a ratat prezenţa în grupele Europa League, fiind eliminată de Rapid Viena.
”Eu câştig bani din fotbal! Nu mai bag bani în fotbal! Nu mai investesc nimic! Eu acum trăiesc liniştit şi dacă vreau să scot câteva milioane de euro din club o fac când vreau eu. Pentru că eu câştig, nu pierd bani la fotbal.
Eu am ştiut să fac bani, să aleg antrenori care au ştiut să facă schimbări, nu? Mi-a băgat şi Dică vreo 15 milioane de euro în buzunar anul trecut. De aceea nu am nimic cu el”, a spus Becali, într-o intervenţie telefonică, la DigiSport.
În plus, Becali a anunţat şi care este bugetul roş-albaştrilor. ”Eu nu ştiu ce fac alţii, dar dacă CFR Cluj a avut anul trecut buget de 12 milioane de euro, mi se pare mult. Bugetul Stelei, fără transferuri de jucători, este de 7 milioane de euro! Spun fără transferuri de jucători, pentru că acolo vorbim separat. Eu dacă vreau să iau un jucător, îl iau şi gata. Dar, acum trebuie să fiu atent şi la cheltuieli.
Eu de ce am spus că vreau să-mi fac super-echipă. Să ajungă jucătorii de acum la maturitate, să facem performanţă şi apoi ştiu ce am de făcut. Voi mări plafonul salarial şi voi putea să aduc şi fotbalişti, unu-doi pe salarii foarte mari. Va fi altceva. Asta vreau să fac eu la Steaua şi voi face”, a mai spus Becali, la Digi Sport.
Citește și: Carmen Iohannis anunță ce PLANURI de carieră are - Ce face prima doamnă din această toamnă .
Comentează