Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ginerele lui Băsescu apare și în Dosarul ANRP/ document

radu pricop

Numele ginerelui fostului președinte apare și în Dosarul ANRP. În rechizitoriul remis instanței de procurorii DNA apare numele avocatului Radu Pricop, nume invocat de expertul Marcela Anton in fața procurorilor.

Citește și: EXCLUSIV Rechizitoriul Lotului ANRP II. Detalii de milioane de EURO

Numele avocatului Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, apare în dosarul ANRP, în care au fost trimişi în judecată fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate Horia Georgescu şi deputaţii Marko Attila Gabor şi Theodor Nicolescu.

Pricop a fost avocatul lui Valentin Vişoiu, unul dintre cumpărătorii de drepturi litigioase, care a obţinut apoi despăgubiri de la ANRP.

Marcela Anton este cea care a întocmit în anul 2008 un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, la cererea lui Valentin Vişoiu, în legătură cu un teren de 20,5 ha, situat pe raza fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3 Bucureşti.

Terenul respectiv a fost moştenit de Matilda Oloşuteanu şi Elena Gheţu, iar acestea au cesionat drepturile litigioase către Valentin Vişoiu, pentru suma de 2.713.500 euro.

Ulterior, Valentin Vişoiu a vândut o parte din drepturi către alte două persoane - Gheorghe Manole (12%) şi Şerban Florin Barbu (17%), iar în septembrie 2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP a decis ca cei trei să fie despăgubiţi cu suma de 375 milioane lei (echivalentul a 104 milioane euro), însă DNA susţine că preţul terenului a fost supraevaluat artificial cu suma de aproximativ 60 milioane euro.

"Raportul de expertiză l-am întocmit în anul 2008 la solicitarea lui Vişoiu Valentin, prin avocat Radu Pricop şi Florin Barbu. Mi-au fost puse la dispoziţie copii după toate actele menţionate în acest raport de expertiză, copie după planul moşiei Ivan Grueff din anul 1924 cu semnături şi ştampile de la arhivă, planurile cadastrale la 500 şi 2000, diverse ediţii menţionate în raport, din baza mea de date şi obţinute de-a lungul timpului de la Cadastrul Bucureşti. Toate aceste acte mi-au fost puse la dispoziţie de Florin Barbu şi de avocat Radu Pricop. Precizez că nu îi cunoşteam dinainte, ci aceştia au venit la mine acasă şi mi-au solicitat să efectuez această expertiză. Onorariul expertizei mi-a fost achitat de firma CONARG REAL ESTATE SRL, reprezentată de Vişoiu Valentin", a declarat martora Marcela Anton potrivit documentului intrat în posesia stiripesurse.ro

Conform documentelor DNA, în martie 2015 Valentin Vişoiu a formulat un denunţ în care a sesizat faptul că i-a dat, în perioada 2008 - 2013, deputatului Theodor Nicolescu, fost vicepreşedinte al ANRP, suma de aproximativ 800.000 euro, în mai multe tranşe.

În schimbul acestor bani, Theodor Nicolescu l-a asigurat pe Valentin Vişoiu că dosarele de despăgubire în care acesta din urmă era beneficiar vor trece fără probleme de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.