Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Giovanni Becali, la DNA

breaking news stiripesurse.ro

Giovanni Becali a ajuns miercuri la sediul DNA, unde va fi audiat în dosarul scriitorilor din închisori, informează Antena 3. Potrivit unor surse judiciare, acesta a fost citat în calitate de martor. La intrarea în sediul instituţiei, el nu a dorit să facă declaraţii.

Giovanni Becali a scris trei cărți în spatele gratiilor, cărți considerate lucrări științifice, care, însă, nu au fost luate în considerare la eliberarea condiționată.

Magistraţii de la Tribunalul Ilfov au decis definitiv, săptămâna trecută, eliberarea condiţionată din închisoare a fostului impresar Giovanni Becali, care avea de executat o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor din fotbal.

SURPRIZĂ: Elena Udrea, studentă la teologie

În martie 2014, Becali a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc. În prezent, doar Victor Becali şi Cristian Borcea se mai află în detenţie, restul fiind eliberaţi condiţionat.

ATAC cu armă albă într-o biserică din centrul Capitalei

Procurorii DNA au început urmărirea penală in rem (pentru faptă), la începutul anului, fiind vizate persoanele care i-au sprijinit pe autorii  lucrărilor  științifice  scrise în pușcării, lucrări în baza cărora condamnații au ieșit mai devreme din închisoare. Până în prezent au fost audiați atât semnatari ai lucrărilor, precum Dan Voiculescu, George Becali și George Copos, cât și îndrumătorii lucrărilor, precum IPS Laurențiu Streza sau IPS Teodosie. Pentru fiecare  lucrare științifică scrisă și publicată deținuții beneficiau de reducerea pedepsei cu 30 de zile.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.