Glasgow Rangers, clubul scoţian de fotbal la care evoluează românul Ianis Hagi, a anunţat luni concedierea antrenorului olandez Giovanni van Bronckhorst, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
''Din păcate, rezultatele şi performanţele din ultimele luni nu au îndeplinit aşteptările şi decizia de astăzi luată de către Consiliul de administraţie a fost să rezilieze contractul antrenorului. Căutarea unui nou antrenor este acum în curs de desfăşurare'', se arată în comunicatul lui Rangers.
Van Bronckhorst, 47 ani, l-a înlocuit în urmă cu un an pe Steven Gerrard şi a condus-o pe Rangers până în finala Europa League din sezonul trecut, pierdută contra lui Eintracht Frankfurt, la care se adaugă succesul din Cupa Scoţiei.
Rangers a jucat în grupele Ligii Campionilor din acest sezon, pentru prima oară după 12 ani, dar scoţienii au pierdut toate cele şase meciuri disputate.
În campionatul scoţian, Rangers se află la nouă puncte de liderul Celtic Glasgow, campioana en titre.
Van Bronckhorst s-a retras în 2010, după ce a jucat la echipe ca Arsenal, FC Barcelona şi o scurtă perioadă la Glasgow Rangers, iar ca antrenor a cucerit cu Feyenoord (2015-2019) titlul în sezonul 2016/2017 şi Cupa Olandei de două ori. El a mai antrenat apoi în China, la Guangzhou R&F (2020).

Comentează