Gol și pasă de gol pentru Bogdan Stancu în prima ligă turcă

Autor: George Traicu

Publicat: 20-04-2021

Actualizat: 20-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.fanatik.ro

Kayserispor a remizat, marţi, pe teren propriu, scor 2-2 (1-0), în meciul cu Genclerbirligi, din etapa a XXXVI-a a campionatului turc de fotbal.

Au marcat: Pedro Henrique '39, Parlak '80 / Piris '46, Bogdan Stancu '50.

La oaspeţi, Bogdan Stancu a fost titular, a pasat decisiv la prima reuşită a echipei sale, a marcat al doilea gol şi a fost schimbat, în minutul 82, de Karakas.

Atacantul român are patru goluri marcate în acest sezon al SuperLig.

Genclerbirligi ocupă locul 19, retrogradabil, cu 32 de puncte, la trei puncte de Kayserispor, de pe locul 17, ultimul care asigură menţinerea în prima ligă turcă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri