DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Google, dat în judecată de către 10 state americane pentru folosirea abuzivă a poziţiei deţinute pe piaţă

Google
Google

Texas, susţinut de alte nouă state, au dat în judecată Google, companie deţinută de grupul Alphabet, pe care o acuză de încălcarea legii antitrust pentru modul în care îşi derulează afacerile cu publicitatea online, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.

Procesul intentat de Texas este al patrulea într-o serie de acţiuni în justiţie, federale şi statale, care au rolul să aducă sub control comportamentul considerat incorect al marilor platforme de tehnologie, care s-au dezvoltat semnificativ în ultimele două decenii. Procesul a fost înregistrat în districtul estic al Texasului.

Procurorul general al Texasului, Ken Paxton, s-a alăturat anterior procesului Departamentului de Justiţie al SUA împotriva companiei, din luna octombrie, care acuză compania californiană cu o valoare de 1.000 de miliarde de dolari că şi-a folosit în mod ilegal puterea de piaţă pentru a-i contracara pe rivali. Un număr de 11 state federale s-au alăturat acestui proces.

Citește și: CTP amendă usturătoare pentru jignirile aduse Bisericii Ortodoxe Române

Statul Texas susţine în plângerea sa că Google domină traseul unei reclame, de la agenţia care o produce către o pagină web sau o aplicaţie mobilă care atrage interesul consumatorului.

”Google şi-a folosit în mod repetat puterea monopolistă pentru a controla preţurile şi s-a implicat în în înţelegeri pe piaţă pentru a falsifica licitaţiile, într-o încălcare imensă a legii”, a afirmat Paxton într-un video publicat pe Facebook.

Compania ”şi-a eliminat concurenţa şi s-a încoronat ca rege al publicităţii online”, a adăugat el.

Google nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.

Cele nouă state care s-au alăturat Texasului sunt Arkansas, Indiana, Kentucky, Missouri, Mississippi, Dakota de Sud, Dakota de Nord, Utah şi Idaho.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.