Google extinde disponibilitatea instrumentelor de AI din Search

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 09-11-2023

Actualizat: 09-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: cointelegraph.com

Google extinde disponibilitatea instrumentelor de AI din Search

Funcţiile de AI generativ cu care Google a început să experimenteze în propriul motor de căutare în urmă cu şase luni sunt acum disponibile în 120 de ţări şi teritorii, informează news.ro.

Google anunţă extinderea disponibilităţii pentru funcţiile de inteligenţă artificială generativă din cadrul motorului de căutare al companiei, după ce acestea au fost, iniţial, disponibile unui număr limitat de utilizatori din Statele Unite.

Instrumentele nu par a fi, încă, disponibile şi în ţările din Uniunea Europeană, în ceea ce pare o încercare a companiei de a evita legislaţia europeană sau a câştiga timp pentru a se pune la punct cu aceasta.

Aceleaşi instrumente sunt acum disponibile, pe lângă engleză, hindi şi japoneza, în limbile spaniolă, portugheză, coreeană şi indoneziană.

Cu aceeaşi ocazie, Google anunţă şi o serie de îmbunătăţiri pentru instrumentele de AI din paginile de căutare. Utilizatorii pot acum pune întrebări legate de rezumatul prezentat în pagina cu rezultate.

În cazul traducerilor făcute de AI, Google va începe să sublinieze cuvintele care pot avea mai multe sensuri, în funcţie de care şi sensul întregii fraze poate altul.

Subliniate vor fi şi cuvintele din sănătate şi programare, iar în momentul în care utilizatorul duce cursorul asupra lor, va fi afişată o definiţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri