DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Google oferă 'recompensă' de 1,5 milioane de euro pentru descoperirea unor vulnerabilităţi Android

google

Google mărește considerabil sumele pe care este dispus să le plătească celor ce descoperă vulnerabilități în sistemul de operare Android, anunță techcrunch.com, potrivit Mediafax.

Când Google a introdus propriul program de recompensare pentru depistarea vulnerabilităţilor sistemului Android, cea mai mare sumă care putea fi primită era de 38.000 de dolari.

Suma a crescut odată cu popularitatea sistemului Android. Au fost realizate tot mai multe teste, care au scos la lumină din ce în ce mai multe vulnerabilităţi. Pe acest fond, Google a anunțat în această săptămână cel mai mare premiu pentru descoperirea acestora, de 1,5 milioane de dolari.

Google va plăti aceasta sumă pentru descoperire modului în care un hacker poate implementa un cod fără să aibă acces fizic la dispozitiv, poate executa codul după ce dispozitivul a fost restartat, sau poate accea cipul de securitate al dispozitivului.

Sesizarea unei vulnerabilităţi care să îndeplinească aceste condiţii va fi plătită de către Google cu până un milion de euro. Dacă sesizarea este făcută pentru una din versiunile anterioare ale Android, compania va acorda un bonus de 50% care duce la suma maximă de 1,5 milioane de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.