Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Goran Pandev s-a răzgândit: Jucătorul Macedoniei de Nord nu se va retrage și va semna cu Genoa

graiul.ro
fotbal gol plasa poarta

Jucătorul de fotbal nord macedonean Goran Pandev s-a răzgândit și nu se mai retrage din fotbal, așa cum anunțase cu ocazia Euro 2020, când a scris istorie, marcând primul gol al țării sale la un turneu final major. Pandev va semna un nou contract, pe un an, cu Genoa, anunță Mediafax.

Goran Pandev ar fi decis să își continue cariera de jucător pentru încă un sezon, semnând un nou contract la Genoa.

El împlinește 38 de ani săptămâna viitoare și este în prezent liber de contract, întrucât contractul său a expirat la 30 iunie.

Internaționalul macedonean spusese că va lua o decizie după ce își va duce țara la turneul UEFA EURO 2020, prima competiție majoră din istoria sa.

Potrivit Sky Sport Italia, Pandev a decis după perioada de vacanță că vrea să-și continue cariera de jucător.

Se așteaptă ca el să semneze un nou contract cu Genoa, până în iunie 2022.

Pandev și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale în Italia, ajungând la Inter în 2001, la academia de tineret a clubului.

A mai reprezentat Spezia, Ancona, Lazio, Napoli, Galatasaray și apoi s-a transferat la Genoa în 2015.

Atacantul a marcat 32 de goluri și a oferit 11 pase de gol în 165 de meciuri pentru Genoa.

Acestea includ și un număr, mai mult decât meritoriu, de șapte goluri și trei pase de gol, în 29 de apariții, în Serie A, în sezonul trecut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.