Președinta Comisiei speciale pentru combaterea violenței domestice, Alina Gorghiu, susține că schimbările legislative propuse de Ministerul de Interne sunt esențiale pentru protejarea victimelor, subliniind că autoritățile nu își mai pot permite nici ezitări, nici interpretări când vine vorba de agresori. Deputata spune că va urmări pas cu pas parcursul noilor modificări, deoarece pentru multe femei diferența dintre o intervenție întârziată și reținerea imediată poate decide între viață și moarte.
„Salut o iniţiativă importantă anunţată de ministrul Cătălin Predoiu, care poate salva vieţi. Ministerul Afacerilor Interne propune modificarea Legii 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice, pentru a închide breşele din sistemul de intervenţie”, a scris, miercuri, pe Facebook, Preşedintele Comisiei speciale împotriva violenţei domestice, deputatul Alina Gorghiu, citată de News.ro.
Ce schimbări sunt avute în vedere
Aceasta explică şi ce ar urma să se schimbe: ”În momentul în care un agresor încalcă un ordin de protecţie sau un ordin de protecţie provizoriu, poliţiştii vor avea obligaţia legală să îl reţină imediat şi să îl prezinte procurorului competent. Fără interpretări, fără ezitări, fără «poate nu e cazul»”.
Gorghiu, care a deţinut funcţia de ministru al Justiţiei, afirmă că modificarea legislativă ”înseamnă că orice încălcare a ordinului devine automat un semnal roşu, iar reacţia autorităţilor trebuie să fie imediată”.
De ce sunt necesare noi măsuri
Gorghiu explică şi de ce este important să se ia noi măsuri de protejare a victimelor violenţei domestice.
”Pentru că în ultimele luni am văzut cazuri dramatice în care victimele au cerut ajutor, existau ordine de protecţie, iar reacţia instituţiilor a fost întârziată sau inconsistentă.
Această modificare:
• întăreşte protecţia victimelor;
• oferă poliţiştilor un cadru clar, fără ambiguităţi;
• creşte responsabilitatea instituţională;
• elimină riscul unor aprecieri subiective greşite.
Pe scurt, nu mai există loc pentru toleranţă faţă de agresori sau confuzie în proceduri”, a mai transmis deputatul.
Cum ar trebui să intervină autoritățile
Dacă un agresor se apropie, sună, urmăreşte sau încalcă în orice fel ordinul de protecţie, victima poate apela 112, iar Poliţia este obligată să îl reţină şi să îl ducă imediat la procuror, care poate dispune măsuri preventive — inclusiv arest.
”Pentru multe femei, această diferenţă între «se analizează cazul» şi «agresorul e reţinut pe loc» poate însemna viaţă sau moarte. Ca preşedintă a Comisiei speciale împotriva violenţei domestice, voi urmări îndeaproape parcursul acestui proiect şi voi susţine orice măsură care protejează victimele şi întăreşte intervenţia statului”, a mai scris Gorghiu pe reţeaua de socializare.
Poziția MAI
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat, marţi, că, după recentele cazuri grave de violenţă domestică, a propus o modificare legislativă care prevede că persoana care încalcă un ordin de protecţie va fi prezentată automat unui procuror care va dispune măsuri.
„Se înlătură orice posibilitate de interpretare greşită a poliţistului”, a transmis ministrul.






























Comentează