Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gorj: Primăria din Rovinari vrea stadion de 1,6 milioane de euro. Consilier: Să-l ținem muzeu?

Agerpres
stadion

Primăria din Rovinari vrea stadion de 1,6 milioane de euro - Consilier: Să-l ținem muzeu?

Primăria din orașul Rovinari, județul Gorj, vrea să construască un stadion de Liga a II-a, cu peste 1,6 milioane de euro, bani de la CNI, deși echipa din localitate este în Liga a IV-a. Primarul speră să vină să joace alte echipe din județ, dar un consilier local crede că altele sunt prioritățile, anunță MEDIAFAX.

Reprezentanții Primăriei Rovinari vor să investească 1,6 milioane de euro într-un stadion modern, de Liga a II-a, cu bani de la Compania Națională de Investiții.

Citește și: Opinie: Pentru ce a fost atacat Tudor Gheorghe?

Primarul Robert Filip recunoaște că echipa din oraș este în Liga a IV-a, însă este convins că, după finalizarea lucrărilor, va găsi alte formații din județ care să joace pe noua arenă.

„Stadionul va fi unde este baza sportivă din Rovinari, în jurul bazei sportive. Baza o păstrăm pentru că este o bază foarte bună, în care s-au investit peste 400.000 de euro în trecut, păstrăm baza și în jurul ei va fi stadionul cu locuri de parcare, săli de recuperare, de mese, vestiare, de ce au nevoie sportivii. Va arăta ca un stadion modern de Liga a II-a, de asta ne și chinuim să ne autorizăm pentru Liga a II-a. Nu cred că nu vom găsi echipă să joace, pentru că în momentul de față sunt echipe în județ care se ceartă să joace la Târgu-Jiu și cărora, cu siguranță, le vom putea oferi sprijin ca să vină să joace la Rovinari”, a spus Robert Filip.

Acesta susține că, în cel mult două săptămâni, ar putea să înceapă procedura de licitație a noului stadion.

„În momentul de față suntem în stadiul de proiect tehnic. În maximum două săptămâni va fi gata proiectul tehnic, după care depunem actele la CNI, ca să se țină procedura de licitație. Costurile vor fi suportate de către CNI, cu o mică contribuție din partea primăriei. Valoarea e posibil să ajungă undeva la 1.600.000 de euro, e un stadion care va fi autorizat pentru Liga a II-a”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Robert Filip, primarul orașului Rovinari.

Citește și: Nume grele!Fostul șef de cabinet al premierului Adrian Năstase, Remus Truică , așa-zisul prinț Paul Al României, avocatul Robert Roșu și afaceristul Dan Andronic, implicați într-un dosar readus la lumină de DNA

Consilierul local Laurențiu Chivu susține că nu înțelege ce rost are investiția, dacă nu există echipă de Liga a II-a în oraș.

„Mi se pare o mare utopie. Orașul Rovinari are priorități mult mai mari, cum ar fi subsolurile, anveloparea blocurilor, acoperișul, dotarea spitalului, școlile, grădinițele. În orașul Rovinari stadion avem, noi avem echipă de Liga a IV-a, ce să facem cu acel stadion? Să-l ținem muzeu, doar pentru a veni o altă echipă din Liga a II-a să joace din când în când acolo?”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Laurențiu Chivu.

Stadionul va avea peste 2.000 de locuri, nocturnă, vestiare, două tribune pricipale și săli de pregătire fizică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.