Doi muncitori - de 30 şi 48 de ani - au murit, marţi, după ce au căzut într-un cămin de vizitare a unor pompe de recirculare a apei uzate, la o adâncime de 5 metri.
UPDATE: ”În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale şi paramedicale, pentru cele două victime nu a mai putut fi făcut nimic, fiind declarat decesul”, au precizat oficialii ISU Suceava.
Victimele sunt doi bărbaţi, de 30 şi 48 de ani.
A fost deschisă o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul şi pentru identificarea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestuia.
ŞTIRE INIŢIALĂ:
Un grav accident de muncă a avut loc marţi dimineaţa, în oraşul Siret, două persoane care lucrau la un decantor de ape uzate fiind găsite inconştiente, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu.
Potrivit acestuia, cele două persoane efectuau lucrări de întreţinere la decantorul de ape uzate.
"În urma primelor verificări s-a constatat că este vorba despre două persoane inconştiente care efectuau lucrări de mentenanţă la un decantor de apa uzată din oraşul Siret. A fost extrasă o persoană căreia i se aplică manevre de resuscitare", a precizat Epureanu via Agerpres.
Salvatorii lucrează şi la extragerea celei de-a doua persoane.






























Comentează