Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANALIZĂ Între gratii și un judecător CCR ar putea să stea Victor Ponta

sageata

În primul caz din istoria României în care se solicită arestarea unui judecător al Curții Constituționale, se poate ajunge în situația în care între Toni Greblă și gratii să stea, în acest moment, decizia politică a Premierului și Președintelui PSD, Victor Ponta.

În cazul în care judecatorul CCR Toni Greblă, pentru care DNA a cerut Senatului "arestarea și trimiterea în judecată penală" într-un dosar de trafic de influenţă si constituirea unui grup infracţional organizat, nu-și va da singur demisia, soarta lui poate sa fie decisă POLITIC, de către majoritatea din jurul PSD din Biroul Permanent al Senatului.

Decizia politica in astfel de cazuri a facut obiectul unei discutii intre Victor Ponta si parlamentarii PSD. ”Noi am adoptat o hotărâre a grupurilor parlamentare, week-end-ul trecut la Sinaia, şi vom vota de fiecare dată pentru toate solicitările care ţin fie de fapte penale, fie de incompatibilităţi, pentru că sunt diverse cauze în care s-a pronunţat instanţa definitiv şi irevocabil pentru incompatibilităţi şi atunci sigur vom vota pentru”, a declarat Victor Ponta in 2 februarie 2015.

Stiripesurse.ro va prezinta ce se poate intampla mai departe in cazul judecatorului CCR Toni Grebla, in baza Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale și în baza Regulamentului Senatului României:

1. În momentul în care solicitarea DNA ajunge la Senat, Biroul Permanent trebuie sa se reuneasca intr-o sedinta speciala dedicata aprobarii arestarii și trimiterii în judecată penală a judecatorului CCR. Potrivit noii componențe a Biroului Permanent, coalitia care sustine Guvernul si care l-a sustinut pe Toni Grebla pentru mandatul de judecator CCR, formata din PSD-UNPR-PC-PLR, detine 8 din cele 13 voturi. Majoritatea guvernamentala poate lua o decizie politica de aprobare a arestarii, o decizie politica de respingere a arestarii, sau poate lua o decizie politica in sensul in care fiecare membru al Biroului Permanent sa voteze dupa cum ii dicteaza propria constiinta. Biroul Permanent al Senatului lucrează în prezenţa majorităţii membrilor săi (minim 7 membri) şi adoptă hotărârile cu votul deschis al majorităţii membrilor prezenţi (cu 7 voturi din 13, in prezent), potrivit Regulamentului Senatului.

2. În aceasta fază, Toni Greblă poate solicita audierea sa în cadrul Biroului Permanent pentru a-și demonstra nevinovăția.

3. Tot în această fază, Biroul Permanent al Senatului poate să ceară un aviz din partea Comisiei Juridice, inaintea unei decizii.

4. Dupa eventuala audiere a lui Toni Greblă și eventualul aviz din partea Comisiei Juridice, conducerea Senatului trebuie să decidă dacă APROBĂ solicitarea DNA de arestare și trimitere în judecată penală.

5. Daca Toni Greblă alege să își dea demisia din calitatea de judecator CCR, acesta își pierde mandatul și este arestat.

6. Dacă solicitarea DNA de arestare nu întrunește în Biroul Permanent numărul de 7 voturi  pentru arestare, atunci pe numele lui Toni Greblă va continua procedura urmăririi penale, aflate in curs in acest moment la DNA, dar Toni Grebla nu poate sa fie nici arestat, nici demis de la CCR.

7. Daca Biroul Senatului APROBĂ solicitarea DNA și judecatorul CCR nu demisioneaza, atunci Toni Greblă va fi arestat fără să fie nevoie și de un vot în Plenul Senatului. Toni Grebla va fi automat suspendat de drept din funcția de judecator CCR in momentul trimiterii în judecata penala.ramane in continuare judecator CCR, in ciuda faptului ca se afla in arest.

8. Din acel moment, CCR va functiona cu un judecator in minus. Toni Grebla nu isi pierde, insa, mandatul definitiv.

9. În caz de condamnare definitivă, Toni Grebla este exclus de drept din Curtea Constitutionala.

10. În caz de achitare, suspendarea lui Toni Greblă din funcția de judecator CCR încetează și acesta își poate relua funcția la Curtea Constituționala.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.