Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grecia, decisă să ajungă la un acord cu creditorii internaționali

grecia

Grecia trebuie să ajungă la un acord cu creditorii internaționali (Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană) la reuniunea Eurogrupului din 24 aprilie, a afirmat luni ministrul de Finanțe, Yanis Varoufakis, într-un interviu acordat publicației elene 'Naftemporiki', transmite Reuters, potrivit Agerpres.

'La reuniunea Eurogrupului din 24 aprilie trebui să ajungem la o concluzie preliminară, conform acordului din 20 februarie', a declarat Yanis Varoufakis. În 20 februarie, miniștrii de Finanțe din zona euro au căzut de acord să ofere Greciei o prelungire cu patru luni a programului de asistență, cu condiția ca Atena să demareze o serie de reforme. Guvernul elen a trimis săptămâna trecută o listă cu propuneri de reformă, în speranța că va putea debloca astfel noi fonduri din partea creditorilor.

Grecia are nevoie urgentă de noi fonduri pentru a evita intrarea în incapacitatea de plată și ieșirea forțată din zona euro. Potrivit unor surse guvernamentale, Grecia riscă să rămână fără lichidități până la data de 20 aprilie dacă nu primește noi fonduri din partea creditorilor. În ultima vreme, Grecia s-a bazat pe tranzacțiile de tip repo, în cadrul cărora a împrumutat bani pe termen scurt de la entitățile de stat, dar potrivit surselor aceste operațiuni mai sunt posibile doar câteva săptâmâni.

Grecia va plăti la timp tranșa de împrumut de 450 milioane de euro (489 milioane de dolari) către FMI, programată pentru 9 aprilie, a anunțat duminică Varoufakis, după întâlnirea cu directorul general al FMI, Christine Lagarde.

Ministrul elen de Finanțe a declarat pentru 'Naftemporiki' că Executivul de la Atena dorește o finalizare rapidă a negocierilor dar nu va accepta condiții care să sufoce economia.

'Nu vom condamna țara, așa cum a făcut precedentul Guvern, la o asfixiere pe termen lung. Negocierile se vor încheia când vom ajunge la un acord onorabil, care va oferi economiei elene perspectiva unei stabilizări reale și a unei creșteri sustenabile', a afirmat Varoufakis.

Întrebat dacă ia în considerare demisia din funcție, Varoufakis a afirmat: 'Nici măcar un minut'.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.