Ambasadorul rus la Atena a criticat vineri guvernul grec, acuzându-l că "dezamăgeşte" Moscova, pe fondul unei dispute bilaterale privind integrarea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în NATO, relatează France Presse preluată de agerpres.
Andrei Maslov a postat patru mesaje critice în limba greacă pe contul de Twitter al ambasadei, în urma anunţului din 11 iulie privind expulzarea de către Atena a patru diplomaţi şi unor personalităţi ruse.
Grecia i-a acuzat pe aceştia că au încercat să intervină pe lângă dreapta naţionalistă şi mediile ortodoxe pentru a sabota acordul încheiat la jumătatea lunii iunie între Atena şi Skopje pentru a rezolva disputa dintre ele veche de 27 de ani privind utilizarea numelui Macedonia.
Acest acord a permis NATO să invite la 12 iulie fosta republică iugoslavă să deschidă negocierile pentru aderarea la Alianţă.
"Acţiunile părţii elene din acest an (...) au devenit o dezamăgire pentru noi", a scris ambasadorul, după ce a notat că "ultimii ani au marcat un apogeu inedit" în relaţiile bilaterale.
Ministerul rus al Afacerilor Externe s-a limitat iniţial să reacţioneze la expulzarea diplomaţilor anunţând "luarea unor măsuri reciproce", în timp ce Atena a subliniat că acest caz nu pune sub semnul întrebării prietenia tradiţională greco-rusă.
Dar tonul s-a înrăutăţit cu noi declaraţii ale unei purtătoare de cuvânt a ministerului rus, care a deplâns miercuri, potrivit presei greceşti, că Atena a cedat la o "provocare antirusă".
În continuare, agenţia rusă Tass a anunţat joi amânarea sine die a unei vizite la Atena planificate la toamnă a şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.
La rândul lor, joi seară surse guvernamentale elene au subliniat că această vizită a fost programată la cererea Rusiei şi că Lavrov este binevenit în ţară.
Cu o zi înainte însă, Ministerul grec de Externe şi-a exprimat iritarea, acuzând partea rusă de "lipsă de respect" şi respingând ca "afirmaţii nefondate" teza potrivit căreia Atena ar fi acţionat sub presiunea unor terţe ţări.
Grecia şi-a continuat politica tradiţională faţă de Rusia sub guvernul de stânga al lui Alexis Tsipras, subliniind mai ales necesitatea ca UE să menţină legăturile cu Moscova.
În ultima criză dintre UE şi Moscova, provocată de otrăvirea în Marea Britanie a fostului agent dublu rus Serghei Skripal, Atena nu s-a alăturat expulzărilor de diplomaţi ruşi ordonate de mulţi dintre partenerii săi.
Grecia este acuzată că ’dezamăgește’ Rusia, pe fondul disputei privind integrarea Macedoniei în NATO
București
9°C
Articole Similare

176
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
176

1.060
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.060

717
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
717

75
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
75

1.980
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.980

1.601
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.601

49
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
49

5.962
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.962

90
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
90

131
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
131

67
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
67

73
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
73

2.864
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.864
















Comentează