Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grecia iese din criză

grecia greva

 

'Nu avem nevoie' de aşa ceva, a declarat Samaras, pentru cotidianul german de afaceri Handelsblatt, în legătură cu necesitatea ca Atena să facă apel la un al treilea pachet de ajutor.

'Am acoperit deja partea majoră (a nevoilor noastre financiare). În ceea ce priveşte restul, există multe idei privind modul în care le vom putea acoperi să le acoperim fără credite suplimentare', a adăugat premierul grec. Atena mizează în special pe o revenire a creşterii în 2014, după şase ani de recesiune. 'Economia va creşte din nou, chiar dacă numai cu 0,5%', a asigurat premierul grec. 

'Grecia trebuie să continue să se ocupe de reformele structurale' şi în schimb 'creditorii noştri trebuie să respecte ceea ce am convenit în noiembrie 2012', a menţionat responsabilul elen. 

Grecia beneficiază din 2010 de ajutor financiar acordat de partenerii europeni şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) sub forma a două planuri de ajutor succesive de 240 miliarde de euro, acordaţi în schimbul unor profunde reforme şi tăieri bugetare care au sufocat economia ţării.

sursa: agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.