VIDEO - Flăcările din Grecia se îndreaptă spre centre urbane. Locuitorii de la periferia a două oraşe au primit ordin de evacuare

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 27-07-2023

Actualizat: 27-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: DC News

Autorităţile elene au ordonat miercuri evacuarea locuitorilor de la periferia a doua oraşe din centrul Greciei, Volos şi Lamia, unde noi incendii au izbucnit în cursul zilei, au declarat surse oficiale, relatează AFP, conform Agerpres.

Potrivit serviciilor de urgenţă, flăcările s-au apropiat de Volos (85.000 de locuitori), în timp ce un incendiu a izbucnit la periferia oraşului Lamia (60.000 de locuitori).

"Incendiul a ajuns în zona industrială din Volos, a fost emis un ordin de evacuare", a declarat pentru postul de televiziune ERT guvernatorul regiunii Tesalia, Costas Agorastos, precizând că bate un vânt "fierbinte de nord-vest, foarte periculos pentru incendii".

"Dacă vântul nu se opreşte, vom avea mari probleme", a avertizat el.

Ordine de evacuare au fost emise pentru cinci sate şi comunităţi din apropiere de Volos şi pentru alte trei din jurul oraşului Lamia, le-a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Ioannis Artopios, jurnaliştilor la Atena.

"Astăzi este cea mai dificilă zi a verii", a adăugat el, precizând că echipele de pompieri se luptă cu 90 de incendii miercuri, dintre care 61 care au izbucnit în ultimele 24 de ore.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri