Ce se va întâmpla în Grecia după referendumul convocat de premierul Alexis Tsipras pentru ca populaţia să se pronunţe asupra propunerilor creditorilor internaţionali şi cum vor reacţiona partenerii europeni ai Greciei, sunt întrebări ce prefigurează mai multe scenarii, toate fiind marcate însă de foarte multă incertitudine, se arată într-o analiză publicată vineri de AFP.
Astfel, dacă la referendum va învinge tabăra 'Da', adică aprobarea respectivelor propuneri, pentru Tsipras şi stânga sa radicală Syriza - care au cerut să se voteze 'Nu'- ar fi mesaj de dezavuare. Dacă acest lucru va antrena căderea guvernului este încă o necunoscută. Ministrul de finanţe Yanis Varoufakis a declarat că va demisiona, în schimb Tsipras deocamdată nu s-a pronunţat.
Dacă el va pleca totuşi de la conducerea executivului, atunci în faţa Greciei se deschid două posibilităţi. Prima este un guvern de uniune naţională alcătuit pe bazele actualei configuraţii politice din parlament. Este însă un scenariu complicat, având în vedere divergenţele profunde dintre partidele de opoziţie - minoritare în legislativ - şi formaţiunea majoritară Syriza.
Dacă această variantă nu va putea fi pusă în practică, atunci apare a doua posibilitate, respectiv alegerile anticipate. Dar scrutinul nu va putea fi organizat mai devreme de 30 de zile, iar rezultatul ar fi foarte incert, nefiind exclus ca Syriza să câştige din nou.
Însă pe plan economic, o asemenea incertitudine va avea implicaţii majore, dacă ţinem cont de criza de lichidităţi care deja s-a instalat şi a impus instituirea de restricţii pe mişcările de capital. În plus, Grecia a intrat practic în incapacitate de plată, neachitând Fondului Monetar Internaţional o tranşă în valoare de 1,6 miliarde de euro, iar guvernul de la Atena trebuie să ramburseze şi Băncii Centrale Europene (BCE), pe 20 iulie, o altă tranşă de împrumut de 3,5 miliarde de euro.
BCE a asigurat până în prezent supravieţuirea economiei Greciei prin împrumuturile de urgenţă acordate băncilor greceşti. Dar dacă Grecia nu va plăti nici această tranşă de 3,5 miliarde, atunci pentru BCE va fi greu să mai ofere vreun sprijin, mai ales dacă între timp nu se va fi semnat un acord cu executivul grec.
Un astfel de acord trebuie să aibă în vedere atât problema acestor tranşe de datorie scadente, dar şi măsuri pentru a menţine economia Greciei pe linia de plutire. Dar şi dacă guvernul de la Atena va semna o înţelegere cu creditorii internaţionali, acesta va trebui ratificat de mai multe parlamente europene, proces care va dura ceva timp, mai ales că a început perioada de vacanţe. Aşadar, nici victoria taberei 'Da' nu va rezolva automat toate problemele.
În schimb, o victorie a taberei 'Nu' este considerată de numeroşi observatori drept un 'salt în necunoscut', existând riscul unei adevărate furtuni economice al cărei deznodământ va depinde de atitudinea partenerilor europeni.
Deşi pe plan politic criza internă s-ar încheia şi Tsipras ar câştiga mai multă legitimitate, el tot va fi nevoit să discute cu Eurogrupul. Însă nu se ştie dacă acesta din urmă va fi dispus la noi negocieri cu un astfel de premier. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a lăsat să se înţeleagă că le exclude, întrucât în opinia sa un 'Nu' la referendum ar însemna că Grecia spune 'Nu' Europei.
Totuşi, Tsipras s-a arătat încrezător, el apreciind că un 'Nu' îi va oferi mai multă forţă de negociere şi va putea astfel să obţină un acord 'mai bun'. În acest scenariu optimist este foarte important de văzut cât de departe ar fi dispuşi creditorii internaţionali să meargă cu concesiile făcute Greciei.
Dar în ipoteza unei rupturi totale între Grecia şi Eurogrup, BCE ar putea să oprească orice finanţare pentru băncile greceşti, care ar intra în faliment. Pentru a le recapitaliza, guvernul de la Atena ar avea ca opţiune crearea unei monede paralele, care în actualele condiţii ar putea conduce la o inflaţie galopantă, iar Grecia, ieşită astfel de facto din zona euro, s-ar scufunda în haos. O asemenea evoluţie va necesita din nou ajutorul partenerilor europeni, care însă ar putea decide să nu intervină, din cauza riscurilor politice şi economice care ar plana asupra întregii zone euro.AGERPRES
Grecia: Scenarii pentru perioada post-referendum
București
8°C
Articole Similare

4
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
4

326
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
326

1.301
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
1.301

72
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
72

1.909
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
1.909

54
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
54

1.335
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.335

3.701
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
3.701

3.332
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
3.332

2.923
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.923

4.971
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.971

3.233
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
3.233

895
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
895
















Comentează