Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grecia suplimentează patrulele poliţiei, 'din precauție', la frontiera cu Turcia

Greece
granita turcia grecia migranti

Grecia va trimite până vineri, 'din precauţie', 400 de poliţişti la frontiera sa terestră cu Turcia (nord-est) pentru a împiedica un eventual aflux de migranţi, transmite miercuri AFP, citând o sursă oficială.

Obiectivul este "de a întări din precauţie patrulele poliţieneşti" de-a lungul râului Evros care marchează frontiera terestră cu Turcia, a indicat Thodoros Chronopoulos, purtătorul de cuvânt al poliţiei greceşti, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Lovitură pentru Călin Popescu Tăriceanu! Decizie în urma atacului la Klaus Iohannis

Ministrul grec pentru protecţia cetăţeanului, Michalis Chrysochoidis, urmează să se deplaseze miercuri la Evros pentru a se întâlni cu poliţia şi autorităţi locale.

Atena se teme de o nouă presiune "migratorie" din partea Ankarei asupra Europei pe fondul reculului epidemiei de COVID-19, după afluxul de migranţi în regiunea Evros la sfârşitul lunii februarie.

În căutarea de sprijin din partea ţărilor UE şi NATO în Siria, Turcia a anunţat la 29 februarie că nu va mai împiedica migranţii să plece în Europa.

Citește și: Eugen Teodorovici a luat foc după declarația făcută de Florin Cîțu privind pensiile: Nu e normal ca un drept cuvenit printr-o lege să fie pur și simplu tăiat

Mii de solicitanţi de azil s-au adunat imediat la postul de frontieră grec Kastanies (Pazrakule, de partea turcă), care de atunci a rămas închis.

Atena a solicitat şi a obţinut ajutor european pentru a-i împiedica pe solicitanţii de azil să treacă frontiera, în timp ce organizaţii neguvernamentale pentru drepturile omului au denunţat măsuri abuzive de partea greacă.

Aproximativ 100 de poliţişti europeni trimişi în martie de Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex) se află de atunci acolo.

Citește și: A trecut un an de la condamnarea fostului lider PSD! Când ar putea fi eliberat Liviu Dragnea

Dar pandemia de COVID-19 a constrâns Turcia să facă un pas înapoi la sfârşitul lunii martie, Ankara reinstalându-i pe solicitanţii de azil masaţi la frontiera dintre cele două ţări în tabere din interiorul teritoriului turc.

Cu toate acestea, tensiunile între cele două ţări vecine, ambele membre NATO, s-au reînnoit recent.

Ministrul grec de externe, Nikos Dendias, a trebuit să dezmintă duminică articole din presă despre o prezenţă a soldaţilor turci într-o mică zonă greacă de-a lungul Evros, unde albia râului se schimbă şi face să fie posibile modificări uşoare ale frontierei comune şi unde Atena este pe cale de a prelungi un gard de sârmă ghimpată pentru a împiedica trecerea migranţilor pe teritoriul său.

Ministrul a admis, în cadrul unui interviu pentru televiziunea privată Skai, că "a existat o prezenţă a forţelor turce pe un mic teren de-a lungul Evros". Anterior, media greacă relatase că Atena a informat în prealabil Ankara cu privire la unele lucrări de construcţie pentru extinderea gardului.

Atena a refuzat să ofere Ankara coordonatele GPS ale extinderii gardului, a spus ministrul.

Ministerul grec al Apărării a declarat de asemenea sâmbătă că "teritoriul grec nu a fost ocupat în niciun moment de forţe străine".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.