Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grecia va cere grupului Novartis despăgubiri, anunță ministrul grec al sănătăţii

www.novartis.com
Laborator Novartis

Grecia va cere grupului Novartis despăgubiri după scandalul de presupusă corupţie în care gigantul farmaceutic elveţian este suspectat că şi-ar fi distribuit medicamente la preţuri exagerat de ridicate, a anunţat vineri ministrul grec al sănătăţii, citat de AFP.

"Guvernul va lua toate măsurile necesare pentru ca Novartis să dea socoteală de practicile sale ilegale", a afirmat Thanos Plevris într-un comunicat, precizând că Atena va sesiza justiţia din Grecia "pentru a cere o despăgubire pentru statul grec" şi a obţine o reprezentare în SUA, unde a avut loc o mare parte a anchetei, potrivit Agerpres.ro.

Fabricantul farmaceutic este suspectat că ar fi corupt responsabili şi medici greci între 2006 şi 2015 pentru a-şi putea distribui produsele farmaceutice la preţuri ridicate chiar când erau disponibile soluţii mai ieftine.

În SUA, compania elveţiană a acceptat să plătească circa 336 milioane de dolari pentru a opri urmăririle judiciare.

La vremea respectivă, Departamentul american al Justiţiei indicase că o filială grecească a Novartis recunoscuse că a dat mită între 2012 şi 2015 unor agenţi ai spitalelor publice pentru a-şi creşte vânzările.

Scopul presupus era să obţină o poziţie dominantă pe piaţa grecească şi preţuri ridicate, în pofida crizei economice care lovea Grecia.

Responsabili greci estimează că aceste metode au costat statul grec circa 3 miliarde de euro în medicamente supraevaluate.

Cazul a provocat un scandal politic în Grecia după ce martori protejaţi au făcut depoziţii împotriva unor politicieni şi responsabili oficiali greci, prezentaţi drept complici ai Novartis.

Investigarea cazului de către magistraţi greci nu a reuşit însă până acum să strângă suficiente probe pentru a angaja urmăriri penale.

Doi jurnalişti de investigaţie şi un fost ministru sunt suspectaţi în schimb că ar fi încercat să influenţeze cursul anchetei, potrivit AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.