Grecia va împrumuta o baterie de rachete Patriot Arabiei Saudite pentru a-şi proteja infrastructura energetică de atacurile rebelilor houthi, au anunţat marţi înalţi responsabili eleni, notează AFP preluat de agerpres.
"Am semnat un acord pentru transferul unei baterii Patriot în Arabia Saudită", a declarat ministrul grec de externe, Nikos Dendias, în timpul unei vizite la Riad, împreună cu titularul Apărării, Nikos Panagiotopoulos.
Aceasta va fi "desfăşurată în curând şi operaţională pe solul saudit (...) pentru a proteja infrastructura energetică esenţială împotriva ameninţărilor teroriste", a spus Nikos Panagiotopoulos într-un comunicat separat.
Autorităţile saudite nu au făcut niciun comentariu şi nu se ştie de câte baterii Patriot dispun în prezent. Statele Unite au anunţat în mai 2020 că vor retrage din Arabia Saudită patru baterii antirachetă Patriot.
Două dintre acestea au fost desfăşurate în urma atacurilor asupra instalaţiilor petroliere saudite din septembrie 2019, care au constrâns temporar regatul să-şi reducă la jumătate producţia de ţiţei şi să semene un vânt de panică pe pieţele internaţionale.
Rebelii houthi au revendicat aceste acte, dar Riadul şi Washington au acuzat Iranul, care la rândul său a negat orice implicare.
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, se află în fruntea unei coaliţii militare care sprijină guvernul yemenit în războiul pe care îl poartă din 2014 împotriva rebelilor houthi susţinuţi de Iran. Regatul se bazează foarte mult pe bateriile Patriot pentru a intercepta atacurile cu rachete şi dronele lansate de rebeli aproape zilnic.
În ultimele luni, rebelii houthi şi-au intensificat atacurile cu drone şi rachete împotriva unor ţinte saudite, inclusiv petroliere, reaminteşte AFP.
Grecia va împrumuta Arabiei Saudite o baterie Patriot
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

272
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
272

694
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
694

43
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
43

737
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
737

32
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
32

3.028
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.028

1.544
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.544

1.388
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.388

2.892
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.892

996
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
996

1.490
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.490

2.179
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.179

4.075
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
4.075
















Comentează