Grecia va rambursa până la finalul lunii martie tranşele finale din împrumuturile acordate de Fondul Monetar Internaţional, cu doi ani mai devreme decât era programat, a anunţat luni ministrul elen de Finanţe, Christos Staikouras, într-un interviu acordat Reuters, citat de Agerpres.
Între 2010 şi 2015, Grecia a avut nevoie de trei pachete internaţionale de asistenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, cu o valoare totală de peste 260 de miliarde de euro. Începând din 2018, când s-au finalizat programele de asistenţă, Grecia şi-a asigurat necesităţile de finanţare exclusiv de pe piaţă.
Grecia a rambursat deja anticipat şase miliarde de euro către FMI, în 2019 şi 2021, şi în prezent mai are de rambursat împrumuturi în valoare de 1,9 miliarde de euro care ajung la scadenţă în 2024, ultima tranşă din creditul total de 28 miliarde de euro furnizat de instituţia financiară cu sediul la Washington în perioada 2010 - 2014. În cazul împrumuturilor acordate de partenerii din zona euro, Grecia a început anul trecut să ramburseze primele împrumuturi şi intenţionează să accelereze ritmul.
"Grecia a solicitat oficial achitarea completă a creditului către FMI. Procedura corespunzătoare a fost lansată şi ne aşteptăm să finalizăm achitarea creditului la finalul lunii martie", a declarat Staikouras.
Grecia este în continuare cea mai îndatorată ţară din zona euro, nivelul datoriei ca procent din PIB fiind estimat la 189,6% în 2022. În urma achitării anticipate a creditului către FMI, datoria ţării ar urma să scadă cu aproximativ un punct procentual şi vor fi economisiţi aproximativ 50 de milioane de euro, echivalentul plăţii ratei dobânzii.
De asemenea, Staikouras a anunţat că în pofida majorării cheltuielilor pentru a face faţă impactului pandemiei de COVID-19 pandemic, din 2023 Grecia va reveni la excedent primar, aşa cum a promis creditorilor săi internaţionali, datorită creşterii economice mai ridicate şi a veniturilor bugetare mai mari.
"Grecia implementează o politică fiscală prudentă şi responsabilă, şi o strategie pertinentă de emitere de obligaţiuni, pentru a limita consecinţele faptului că, în pofida revizuirilor în creştere a ratingului de credit, în ultimii doi ani, ţara încă nu a intrat în categoria 'investment grade' (recomandat pentru investiţii)", a explicat ministrul elen de Finanţe.
Acesta şi-a exprimat speranţa că din 2023 Grecia va beneficia de un rating de tip "investment grade" în urma obţinerii excedentului primar.
Neînţelegerile şi disputele dintre delegaţiile FMI şi diferitele guverne de la Atena, pe tema condiţiilor dure de austeritate impuse de Fond, au fost frecvente în anii de criză când Grecia era într-o gravă recesiune şi rata şomajului a urcat până la 27%. Grecia speră ca până la vară să iasă din condiţiile de supraveghere extinsă care îi permit Comisiei Europene să monitorizeze cu atenţia modul în care autorităţile de la Atena îşi respectă angajamentele.
Guvernul grec estimează că economia elenă a înregistrat o creştere de 9% în 2021 şi prognozează un avans de peste 5% pentru acest an. Autorităţile de la Atena au o rezervă de lichidităţi de aproximativ 32 de miliarde de euro, suficientă pentru a acoperi datoriile care ajung la maturitate timp de cel puţin trei ani.
Grecia va reuși să ramburseze cu doi ani mai devreme împrumuturile acordate de Fondul Monetar Internaţional
Explorează subiectul
Articole Similare

267
Energie mai ieftină în 2026: Ministrul Bogdan Ivan estimează cât ar putea scădea facturile
267

256
Energia verde e tot mai ieftină - atunci de ce Europa plătește mult mai mult decât China? Avertismentul BCE
256

546
Bucureștiul concurează cu Varșovia și alte capitale europene pentru a găzdui o nouă agenție strategică a UE
546

18
AFIR lansează finanțări de 11,7 milioane de euro pentru perdele forestiere la nivel de fermă
18

807
Producătorii de carne de porc, în pragul colapsului. APCPR avertizează: 'Fermele se vor închide curând'
807

2.235
Un gigant energetic pariază pe România: Fac o investiție majoră și transformă țara noastră în pilonul Europei de Est
2.235

113
Corneliu Ştefan (PSD): În Dâmbovița va funcționa prima fabrică din Europa care produce echipamente blindate de ultimă generație, cu tehnologia coreană Hanwa Aerospace
113

1.930
Europa intră în războiul monetar global - euro devine armă economică: Ce înseamnă decizia BCE de a împrumuta băncile centrale din lume
1.930

676
Scăderea inflației nu înseamnă ieftiniri - avertismentul economiștilor. Ce urmează pentru români: 'Provocările sunt în continuare foarte mari'
676

18
BVB a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni
18

26
Şase state membre UE vor o integrare mai rapidă a pieţelor de capital
26

1.584
România își joacă șansele pentru o agenție europeană majoră: Ministrul Finanțelor pleacă la Bruxelles
1.584

1.573
Datoria externă a explodat anul trecut: suma amețitoare pe care o datorează fiecare român - cifre oficiale de la BNR
1.573

















Comentează