Grecia doreşte sprijinul navelor Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale UE (Frontex) pentru a trimite în Turcia migranţii care sosesc pe insulele sale şi nu sunt eligibili la azil în Europa, a afirmat sâmbătă ministrul elen de externe, Nikos Kotzias, citat de AFP.
Şeful diplomaţiei de la Atena a făcut cunoscută jurnaliştilor greci această "propunere" cu prilejul unei vizite la Berlin, dând asigurări că a prezentat-o cu o zi înainte omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, a informat agenţia elenă de presă ANA şi o sursă din cadrul ministerului său.
Nikos Kotzias a estimat la aproximativ 100 numărul navelor necesare, în contextul în care 850.000 de refugiaţi şi migranţi au pătruns în 2015 în Europa peste Marea Egee plecând de pe coastele Turciei.
Până în prezent, Frontex a trimis în Marea Egee 15 nave de patrulare, pentru a asista paza greacă de frontieră în misiunile sale de supraveghere şi salvare.
Grecia solicită de mai multe luni un sprijin suplimentar din partea Frontex pe lângă ajutorul primit pentru a tria şi trimite înapoi migranţii consideraţi neeligibili la azil, în special maghrebieni şi pakistanezi.
Atena mai doreşte creşterea presiunii asupra guvernului turc pentru respectarea acordurilor de readmisie semnate cu Grecia şi UE.
Ministrul elen a detaliat acest plan în condiţiile în care unii dintre partenerii Greciei din Europa Centrală - Austria, Ungaria şi Slovenia - o somează să pună capăt tranzitului pe teritoriul său al valurilor de migranţi care fug de război şi sărăcie.
Atena şi Berlinul poartă un dialog susţinut legat de această criză, fiind de acord cu obiectivul de a nu închide uşa refugiaţilor, dar nu şi cu metoda. Germania cere insistent Greciei un control mai strict al afluxului de persoane pentru a garanta supravieţuirea spaţiului Schengen de liberă circulaţie.AGERPRES
Grecia vrea ajutorul navelor Frontex pentru a trimite migranţii în Turcia
București
10°C
Articole Similare

Posibilă lovitură de „palat”: Melania ar putea să-i „fure” Premiul Nobel lui Donald Trump
247
Știrile Zilei
VIDEO Unul dintre cei mai cunoscuți zgârie-nori din Riad a fost atacat cu rachete și drone: panică în zonă
1.101
Știrile Zilei
Avarie la centrala nucleară Zaporojie, aflată sub controlul Rusiei
82
Externe
A fost aflată naționalitatea victimelor din atacul terorist din Cracovia
3.508
Știrile Zilei
Lumini și umbre din biografia premierului desemnat să formeze Guvernul în Israel: o viață printre arme, fiu pierdut în război, o doctrină controversată și o familie modestă
2.814
Știrile Zilei
Bijuteria de la Marea Ionică pe care România nu reușește să o recupereze de aproape 20 de ani: Darul unui rege pentru Nicolae Iorga, revenidat de MAE
6.870
Știrile Zilei
Mai mult de 600.000 de ucraineni au rămas fără curent electric în urma unui atac rus
110
Externe
Negocieri dure privind bugetul, în Belgia - Regele Philippe i-a refuzat demisia premierului Bart De Wever
89
Externe
Un "Cernobîl digital" ar putea paraliza lumea. Avertismentul unui laureat Nobel despre riscurile inteligenței artificiale
756
Externe
Cine sunt cele trei victime găsite în apartamentul atacatorului din Cracovia. Poliția poloneză le-a confirmat identitatea
5.433
Știrile Zilei
Pierderi imense pe busă pentru Tesla și Space X după ce Trump a pierdut alegerile intermediare
960
Externe
VIDEO Infern în Yemen: 33 de morți după noi atacuri devastatoare. Rebelii Houthi acuză Arabia Saudită de masacru
1.646
Externe
VIDEO Detalii macabre despre atacatorul din Cracovia: a prevestit atacul și desena oameni spânzurați la școală, fiind pasionat de extrema dreaptă
2.952
Știrile Zilei



















