Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

GRECO, îngrijorat după adoptarea unei legi controversate: Grecia, somată să-și 'dubleze eforturile' pentru a combate corupția

coe.int
greco

Grecia trebuie "să dubleze eforturile" pentru a restabili capacitatea sistemului său de justiţie penală de a combate corupţia, se arată într-un comunicat difuzat miercuri de Consiliul Europei, care recunoaşte însă şi realizarea anumitor progrese, informează AFP, conform agerpres.ro.

Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) au criticat autorităţile de la Atena pentru "relaxarea legislaţiei" în materie de combatere a corupţiei după ce o lege adoptată în iunie a declasat anumite infracţiuni.

Conform acestei legi "infracţiunea de corupţie a funcţionarilor publici a trecut de la statutul de infracţiune gravă la cea de delict minor, ceea ce duce la sancţiuni penale mai puţin severe pentru acest tip de delicte", au criticat experţii.

GRECO şi OCDE au iniţiat proceduri comune ad hoc, printre care un dialog cu ministru grec al justiţiei şi cu alţi oficiali, care a condus "la reintroducerea, într-o anumită măsură, a unei legislaţii penale consolidate în materie de corupţie începând cu 18 noiembrie 2019".

Bogdan Aurescu, precizări după solicitarea lui Dacian Cioloș în contextul Brexit: Ce se întâmplă cu dreptul de ședere pentru românii din Marea Britanie


În pofida acestei îmbunătăţiri, GRECO continuă să se declare "îngrijorată de consecinţele retroactive durabile din Grecia referitoare la infracţiunile de corupţie comise de funcţionari publici înainte de 18 noiembrie 2019: practic, acestea vor continua să fie tratate ca delicte minore".

Legea adoptată în noiembrie mai introduce un amendament controversat, ce prevede restituirea activelor îngheţate de către justiţie persoanelor acuzate de "fraudă" şi "spălare de bani", dacă acestea nu sunt judecate într-o perioadă de 18 luni, conform presei.

Consiliul Europei recomandă autorităţilor elene "să lărgească domeniul de aplicare a legislaţiei penale elene în materie de corupţie (...) conform Convenţiei penale a Consiliului Europei, la care Grecia este parte", precum şi normelor internaţionale de combatere a spălării de capital şi a finanţării terorismului.

Experţii critică, de asemenea, dispoziţia din dreptul penal al Greciei ce prevede "o exonerare totală de responsabilitate penală pentru actele de corupţie comise faţă de preşedintele ţării - fie că este vorba de corupţie pasivă sau activă - şi cheamă autorităţile elene să reconsidere această situaţie".

Corupţia, recurentă în Grecia, este considerată unul din motivele crizei economice care a afectat ţara în ultimii zece ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.