DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Greta Thunberg îi cere Angelei Merkel 'să iasă din zona de confort și să prioritizeze viitorul', în combaterea schimbărilor climatice

Greta Thunberg

Activista suedeză Greta Thunberg şi alte tinere care fac campanie pentru acţiune împotriva schimbărilor climatice au făcut apel la curaj şi la spirit de lideri din partea politicienilor în faţa crizei, în urma unor discuţii la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel, relatează DPA şi Reuters.

"I-am cerut să trateze criza climatică la fel cum tratezi orice altă criză", a declarat Greta Thunberg în faţa presei după o discuţie de 90 de minute la cancelaria germană cu şefa guvernului de la Berlin, adăugând că ea şi colegele sale i-au mai solicitat Angelei Merkel să combată schimbările climatice mai rapid, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Lovitură pentru Viorel Cataramă! Biroul Electoral Central i-a invalidat candidatura la Primărie

"Avem nevoie de lideri. Vrem oameni care să se implice mai mult, să îndrăznească să iasă din zona de confort, să prioritizeze viitorul care ne aşteaptă şi să fie suficient de curajoşi să gândească pe termen lung", a mai spus activista în vârstă de 17 ani.

Angela Merkel "are o responsabilitate uriaşă, dar şi o oportunitate uriaşă" în a deveni un lider mondial în lupta împotriva schimbărilor climatice, a afirmat Greta Thunberg în legătură cu şefa guvernului german, a cărei ţară deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului german, în timpul discuţiilor Angela Merkel a explicat priorităţile în privinţa politicilor de mediu ale preşedinţiei germane a Consiliul UE, scopul de a obţine neutralitatea climatică în UE până în 2050 şi ţintele intermediare pentru reducerea gazelor cu efect de seră până în 2030.

Citește și: Liviu Dragnea, în instanță:’Am fost trimis la pușcărie total nevinovat. Pe fond, am fost trimis la închisoare de un complet nelegal’

Purtătorul de cuvânt a mai afirmat că Merkel şi activistele au convenit că încălzirea globală reprezintă o provocare pentru întreaga lume şi că ţările industrializate au o responsabilitate specială în combaterea ei.

Deşi se împlinesc fix doi ani de când Greta Thunberg a lipsit pentru prima dată de la şcoală în Suedia pentru a atrage atenţia asupra crizei climatice, tânăra activistă nu vede acest moment ca pe un motiv de celebrare.

"Bănuiesc că celebrăm doi ani (de la începutul mişcării - n.r.), dar nu suntem genul de oameni care îşi petrec timpul sărbătorind", a declarat ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.