Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Verdict dat de Greta Thunberg: 'Omenirea nu se îndreaptă spre direcţia bună'

cnbc
greta thunberg arestata

Verdict dat de Greta Thunberg: 'Omenirea nu se îndreaptă spre direcţia bună'

Activista suedeză pentru climă Greta Thunberg i-a îndemnat pe militanţi să intensifice presiunea în lupta pentru combaterea crizei climatice, într-un mesaj transmis la cinci ani de la prima ei grevă şcolară, punctul de pornire al unei mişcări globale, informează DPA, relatează Agerpres.

''Chiar dacă am arătat iar şi iar că suntem milioane de oameni de pe tot globul care cerem schimbare, omenirea nu se îndreaptă spre direcţia bună'', a scris activista de 20 de ani vineri pe reţelele de socializare, unde este urmărită de milioane de persoane.

Thunberg, care avea 15 ani când a început să lipsească de la şcoală ca să protesteze în faţa Parlamentului suedez, a spus că ne apropiem de punctele critice planetare mai rapid decât a fost anticipat.

''Trebuie să facem în continuare presiune şi să nu-i lăsăm pe oamenii de la putere să sacrifice oameni nevinovaţi şi planeta de dragul profiturilor şi a lăcomiei'', a scris ea.

Cere acțiuni „radicale”

''Avem nevoie disperată de acţiune climatică radicală pentru a salva ceea ce poate fi salvat şi a limita pe cât posibil efectele dezastruoase ale crizei climatice pe care oamenii o trăiesc deja'', a spus tânăra suedeză.

Ea a îndemnat mişcarea Fridays for Future să exercite mai multă presiune asupra liberilor globali.

Context

Thunberg a protestat pentru prima dată în faţa Parlamentului din Stockholm pe 20 august 2018 solicitând mai multe măsuri climatice din partea liderilor politici.

În câteva luni, acţiunile individuale s-au extins într-o mişcare internaţională cunoscută sub denumirea Fridays for Future, în cadrul căreia mii de tineri din toate colţurile globului au demonstrat pentru politici climatice mai eficiente.

Thunberg a absolvit liceul vara aceasta, dar continuă să protesteze în fiecare vineri, după 261 de săptămâni de la debutul acţiunilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.