Pompierii continuă miercuri, pentru a cincea zi consecutiv, stingerea unui incendiu izbucnit în Parcul Domogled - Valea Cernei, după ce au fost identificate alte două focare, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.
"În urma recunoaşterii efectuate în această dimineaţă, cu elicopterul, s-au mai identificat două focare. La această oră, au reînceput misiunile de aruncare cu apă. De asemenea, se intervine şi cu forţele de la sol", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU "Semenic" al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.
Conform acesteia, marţi seara, după 35 de aruncări cu apă efectuate de elicoptere, nu s-au mai observat focare, însă, probabil din cauza vântului, peste noapte focul s-a reactivat.
Pentru stingerea incendiului acţionează 140 de angajaţi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Timiş, personal al Direcţiei Silvice Caraş-Severin şi rangeri ai Parcului Naţional Domogled - Valea Cernei. În prezent, eforturile se concentrează pe limitarea pagubelor şi lichidarea incendiului, cauza probabilă a izbucnirii focului urmând a se stabili la finalul intervenţiei, potrivit ISU "Semenic".
Un turist a anunţat, vineri după-amiază, un incendiu în zona oraşului Băile Herculane, în Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei. Incendiul se manifesta la o plantaţie de pin negru de Banat şi subarboret şi exista pericolul extinderii la o pădure de fag.
Zona în care s-a produs incendiul se află la o altitudine de 1.100 metri, la 25 kilometri distanţă faţă de oraşul Băile Herculane, din care 15 kilometri de drum neamenajat, şi este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinaţie de 40 de grade.
Greu de stins. A cinea zi de intervenții ale pompierilor la incendiul de la Domolgled
București
8°C
Articole Similare

219
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
219

186
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
186

542
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
542

1.926
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.926

10.395
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
10.395

2.323
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.323

1.476
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.476

1.676
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.676

3.803
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.803

2.683
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.683

5.050
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.050

117
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
117

2.578
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.578
















Comentează