Grevă a angajaţilor Regiei Autonome de Activităţi Nucleare: Au blocat un drum național

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 28-09-2015

Actualizat: 28-09-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Circulaţia rutieră în sectorul centura municipiului Drobeta Turnu Severin - localitatea Halînga al DN 67 va fi oprită, luni, din cauza protestelor angajaţilor Regiei Autonome de Activităţi Nucleare (RAAN).

Şeful Poliţiei Rutiere Mehedinţi, Gabi Lică, a declarat pentru AGERPRES că în zonă se află patru echipaje de poliţişti care vor dirija autovehiculele aflate în trafic pe alte rute ocolitoare.

'Interdicţia de circulaţie în tronsonul rutier respectiv va fi ridicată imediat ce protestatarii vor debloca DN 67', a precizat Lică.

Salariaţii de la RAAN au declanşat acest protest din cauza faptului că nu li s-au mai plătit salariile din luna mai iar, începând cu 1 octombrie, 1.525 dintre aceştia urmează să fie disponibilizaţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri