Muzeul Luvru a rămas închis în ziua de luni pentru a treia oară de la jumătatea lunii decembrie, odată cu greva angajaţilor care solicită condiţii mai bune de muncă, au transmis reprezentanţii instituţiei şi cei ai sindicatului local, informează AFP.
"Muzeul nu se deschide astăzi (luni)", a anunţat un purtător de cuvânt al celui mai vizitat muzeu din lume. Reuniţi în cursul dimineţii într-o adunare generală, aproximativ 300 de angajaţi au votat pentru a reînnoi greva începută pe 15 decembrie, potrivit confederaţiei intersindicale (CFDT, CGT, SUD), potrivit Agerpres.
Angajaţii solicită în special alinierea salariilor lor cu cele din Ministerul francez al Culturii şi măsuri concrete în privinţa condiţiilor de muncă, a căror degradare o denunţă de mai multe luni şi, mai ales, după jaful comis pe 19 octombrie.
Aproape 140 de angajări au fost anunţate de la începutul grevei şi o nouă reuniune este prevăzută la Ministerul Culturii joi în privinţa salariilor, care reprezintă "un punct important de obstacol", potrivit lui Christian Galani, de la CGT. "Revendicarea noastră este clară: la muncă egală, salariu egal", a precizat el.
Celelalte sindicate insistă totuşi asupra problemelor de la Luvru care ar fi asociate, după părerea lor, cu slaba guvernare şi cu starea disfuncţională a angajaţilor, care au transmis "un caiet de doleanţe" conducerii muzeului, vara trecută.
"Dacă avem succes cu salariile, dar se va continua cu acest mod de guvernanţă, nu vom reuşi să ieşim din criză", a declarat Valerie Baud, de la CFDT. "Putem avea anunţuri, dar rămânem în faţa unei conduceri rigide, care nu recunoaşte că uneori se poate înşela", a adăugat colega ei, Elise Muller.
Contactată în weekendul trecut de jurnaliştii de la AFP, conducerea de la Luvru a menţionat "un dialog consistent" cu angajaţii şi a afirmat că a anunţat măsuri ce garantează mai ales "o mai bună gestionare a vizitatorilor" muzeului şi "o consolidare a luptei" împotriva agresiunilor suferite de angajaţi.
Precedentele două zile suplimentare de luni în care muzeul parizian a rămas închis au generat scăderi ale încasărilor "de cel puţin 1 milion de euro", a precizat conducerea instituţiei.
Duminică, ministrul francez al Culturii, Rachida Dati, care a considerat "legitime" revendicările greviştilor, a anunţat că "decizii consecvente" vor fi luate "foarte curând" pentru Muzeul Luvru, fără să ofere însă alte precizări.





























Comentează