Sindicatele din Grecia au organizat luni marşuri contra noilor măsuri de austeritate susţinute de guvern în schimbul continuării furnizării asistenţei internaţionale, transmite AFP.
''Guvernul şi creditorii au presat poporul şi lucrătorii în ultimii şapte ani'', a afirmat sindicatul funcţionarilor publici Adedy.
Sindicatele au lansat joi un apel la organizarea unei greve generale pe 17 mai pentru a protesta contra noilor măsuri economice adoptate de executivul elen.
Sub presiunea creditorilor internaţionali (Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional), guvernul de la Atena a acceptat luna trecută economii de 3,6 miliarde euro prin tăierea pensiilor în 2019 şi creşterea impozitelor în 2020.
Aceste măsuri ar urma să fie aprobate la jumătatea lunii mai de către parlament, iar guvernul speră ca în 22 mai să obţină un acord global cu ocazia reuniunii miniştrilor de finanţe din zona euro.
Ministrul de finanţe german, Wolfgang Schauble, a declarat că un acord global este realizabil pe 22 mai 'dacă guvernul grec respectă toate înţelegerile'. ''Grecia a făcut progrese, ultimele cifre sunt pozitive, dar guvernul nu şi-a onorat încă toate acordurile'', a spus el.
Grecia şi creditorii internaţionali au încheiat un acord privind a treia tranşă a împrumutului de 86 de miliarde de euro în iulie 2015, dar FMI, care se opune obiectivelor bugetare fixate de zona euro pentru Grecia şi estimează că datoria publică greacă nu este sustenabilă, condiţionează participarea sa financiară la planul de asistenţă de un gest de favoare din partea Atenei.
Greve de amploare în Grecia
București
11°C
Articole Similare

531
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
531

863
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
863

9
Ambasada SUA din Venezuela îşi reia activităţile după o întrerupere de şapte ani
9

1.354
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
1.354

19
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
19

1.652
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
1.652

49
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
49

1.061
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.061

31
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
31

110
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
110

84
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
84

53
Poliţia din Italia a arestat un băiat de 17 ani, bănuit că ar plănui un masacru la o şcoală
53

5.508
Blocaj istoric la Washington - Donald Trump încearcă se deblocheze situația printr-un ordin executiv
5.508
















Comentează