Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Groenlanda organizează alegeri parlamentare anticipate pe 6 aprilie

digifm.ro
vot, alegeri

Parlamentul Groenlandei, teritoriu autonom danez situat în Atlanticul de Nord, a decis marţi ca alegerile legislative anticipate să se desfăşoare în 6 aprilie, epilogul crizei politice prin care trece cea mai mare insulă din lume, informează AFP, potrivit AGERPRES.

Legea privind organizarea noului scrutin a fost adoptată cu unanimitate de cei 27 de deputaţi prezenţi, din cei 31 câţi numără Inatsisartut, parlamentul groenlandez.

Ea marchează sfâşitul guvernării lui Kim Kielsen, membru al partidului social-democrat Siumut, aflat la conducerea Groenlandei din decembrie 2014.

Lansarea, la începutul lui februarie, a consultaţiilor publice asupra zăcămintelor de uraniu de la Kuannersuit (sudul Groenlandei) a declanşat o criză politică ce a provocat căderea guvernului.

Citește și: VIDEO 18+ Imagini cu femeia care pică de la etajul 6 al unui bloc, pentru a scăpa din flăcări

La început favorabil proiectului de exploatare care ar reprezenta o mană fiscală, Siumut a adoptat o atitudine mai rezervată începând din noiembrie şi după alegerea lui Erik Jensen în locul lui Kim Kielsen, care a rămas până în prezent şeful guvernului.

În aprilie 2018 acest partid, care domină viaţa politică groenlandeză începând din 1979, a obţinut o victorie la limită în legislative, în dauna partidului ecologist Inuit Ataqatigiit (IA), ce era dat favorit de sondajele de opinie.

IA s-a opus oricărei exploatări a uraniului, iar alegerile din aprilie ar putea întârzia procesul de luarea a unei decizii privind mina de la Kuannersuit.

Diversificarea economiei groenlandeze, care se bazează în proporţie de 90% pe pescuit, ar urma să fie o temă importantă de dezbatere în campania electorală, alături de sănătate şi problemele sociale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.