Canada va găzdui pe 4 februarie la Ottawa o reuniune de urgenţă a Grupului de la Lima privind criza din Venezuela, a făcut cunoscut presei luni şefa diplomaţiei canadiene, Chrystia Freeland, relatează AFP preluată de Agerpres.
Majoritatea membrilor Grupului de la Lima - alcătuit din Canada şi ţări din America Latină şi Caraibe - l-au îndemnat pe preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, să renunţe la putere. Iar la întâlnirea de luni urmează "să se discute despre măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a-l susţine pe Juan Guaido şi poporul venezuelean", a subliniat Chrystia Freeland.
"Sunt provocări uriaşe în domeniul securităţii, ajutorului umanitar şi imigraţiei", a adăugat ea.
Venezuela, confruntată cu o gravă penurie alimentară şi de medicamente, precum şi cu o hiperinflaţie de 10.000.000% anunţată pentru 2019, traversează cea mai gravă criză din istoria sa recentă.
Miercuri, preşedintele parlamentului, Juan Guaido, s-a autoproclamat "preşedinte în exerciţiu" cu prilejul unei manifestaţii care a avut loc în capitala ţării, Caracas.
Această situaţie inedită a plasat ţara producătoare de petrol, ruinată după ce a fost cea mai bogată din America Latină, în centrul eşichierului diplomatic internaţional. De partea lui Juan Guaido se află în special Statele Unite, Canada, o mare parte a Europei şi Americii Latine, în timp ce Nicolas Maduro este susţinut de Rusia, China, Coreea de Nord, Turcia sau Cuba.
Grupul de la Lima se vareuni pe 4 februarie pentru a discuta situația din Venezuela
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

1.103
A intrat în vigoare blocada militară SUA în Strâmtoarea Ormuz. Cum va funcționa în practică - VIDEO
1.103

16
Tensiunile escaladează înte Filipine și China: Suspiciuni de sabotaj în Marea Chinei de Sud
16

22
Berlinul speră că ajutorul european pentru Ucraina va fi deblocat "foarte repede", după înfrângerea lui Viktor Orban
22

1.561
VIDEO Ungaria intră într-o nouă eră: Péter Magyar anunță modificarea Constituției după victoria istorică
1.561

2.427
Ruptură majoră între Vatican și Washington: Papa răspunde după ce Trump l-a numit 'slab' și apare ca Iisus în plin război cu Iranul
2.427

4.590
VIDEO Primul mare scandal după victoria lui Péter Magyar: Viitorul premier al Ungariei face acuzații grave la adresa lui Péter Szijjártó privind distrugerea unor documente
4.590

5.820
VIDEO Peter Magyar a vorbit despre România și George Simion în prima conferință de presă. Care a fost „secretul” victoriei
5.820

1.663
Cine ar fi zis? Cum a ajuns Dubaiul, 'raiul vacanțelor', pe lista destinațiilor de care toți se feresc
1.663

2.333
Ce se va întâmpla în Ungaria după alegeri? Istoric român: Noua putere de la Budapesta va "juca la două capete”
2.333

48
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
48

47
Benjamin Netanyahu sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene
47

4.024
A picat securea în dosarul Lafarge: Fostul CEO și 8 directori au fost condamnați la închisoare / Multinaționala a finanțat grupări teroriste
4.024

4.907
Matteo Salvini dezvăluie cine l-a învins pe Viktor Orban: „Bruxelles-ul i-a înghețat 20 de miliarde de euro și i-a furat victoria! Stânga se bucură, dar ei nu au fost acolo”
4.907
















Comentează