Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul Enel a primit o finanţare de 800 de milioane de dolari de la EKF, agenţia daneză de credit la export

enel

Grupul Enel a primit o finanţare în valoare de până la 800 de milioane de dolari americani de la EKF, agenţia daneză de credit la export, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.

Acest împrumut, facilitat de Citi, se bazează pe relaţiile comerciale pe care Grupul le-a dezvoltat la nivel mondial cu furnizorii danezi şi are ca scop sprijinirea, printr-un instrument flexibil, a dezvoltării energiei eoliene şi atenuarea efectelor schimbărilor climatice, obiective care fac parte din strategia "Net Zero 2040" a Enel.

Acest acord reprezintă prima finanţare generală a EKF asociată unor obiective de sustenabilitate.

Acordul prevede că Enel Finance America LLC, o subsidiară a Grupului Enel, va beneficia de posibilitatea unei retrageri anticipate semnificative cu o primă tranşă în octombrie 2022, cea de-a doua tranşă rămasă urmând să fie utilizată la începutul anului 2023, potrivit Agerpres.

Ambele sume vor sprijini dezvoltarea strategiei Enel care vizează creşterea investiţiilor în energia eoliană şi vor contribui la procesul tranziţiei energetice către decarbonizare.

Conform acordului, EKF este împrumutătorul, iar Citi acţionează în calitate de aranjor principal mandatat, agent al facilităţii de Credit şi agent de contra-garantare al EKF.

"Instrumentul de finanţare reprezintă cea mai recentă piatră de hotar în drumul Enel către inovarea în domeniul finanţelor sustenabile, în special în domeniul finanţelor publice internaţionale. Împrumutul ne oferă o mai mare flexibilitate, permiţând Enel să facă faţă provocărilor schimbărilor climatice şi să susţină independenţa energetică a ţărilor în care activăm", a declarat directorul financiar al Enel, Alberto De Paoli.

"Am lucrat pentru a ne extinde colaborarea cu Enel şi aceasta a fost oportunitatea perfectă. Suntem încântaţi că am încheiat acest acord care susţine un portofoliu mare de proiecte eoliene cu o capacitate totală de generare de peste 1,5 GW. Instrumentul de finanţare oferă Enel flexibilitatea de care are nevoie pentru a implementa energia eoliană la scară globală şi suntem încântaţi să contribuim la acest proiect. Această realizare reprezintă, de asemenea, o piatră de hotar pentru EKF, deoarece tranzacţia coincide cu primul nostru împrumut asociat sustenabilităţii. Apreciem foarte mult relaţia cu Enel şi faptul că Grupul colaborează cu exportatori danezi pentru a-şi îndeplini misiunea importantă", a declarat, la rândul său, Peter Boeskov, director commercial al EKF.

Împrumutul de 800 de milioane dolari se bazează pe capacitatea Enel de a atinge obiectivul de reducere a emisiilor directe de gaze cu efect de seră (Scope 1), măsurate în grame de CO2eq/kWh, egale sau mai mici de 140 gCO2eq/kWh până în 2024, contribuind astfel la realizarea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă al Naţiunilor Unite (SDG) 13 (Acţiunea Climatică).

Definirea marjei este legată de valoarea strategiei de sustenabilitate a Enel şi prevede o reducere în avans raportată la sustenabilitate. Împrumutul include, de asemenea, un mecanism de intensificare care declanşează o ajustare a marjei în cazul în care obiectivul nu este atins.

EKF este Agenţia Daneză de Credit la Export.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.